O firmă din Constanța va reabilita Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ din Tulcea (DOCUMENT)
O firmă din Constanța va reabilita Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ din Tulcea (DOCUMENT)
08 Feb, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
2571
Marime text
- Valoarea totală a achiziției este de 7.718.374 lei
Primăria municipiului Tulcea a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, aferent achiziției de servicii de proiectare tehnică, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru investiția de bază pentru proiectul „Reabilitare clădire, internat - Liceul Teoretic Grigore Moisil”.
Obiectul contractului se va realiza etapizat, după cum urmează:
1. Etapa I: Servicii de elaborare a proiectului tehnic;
2. Etapa a II-a: Servicii de asigurare a asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor;
3. Etapa a III-a - Execuția lucrărilor aferente reabilitării Corpului A - Clădire Liceu și Corpului B - Clădire Internat, la care se adaugă și perioada de garanție acordată lucrărilor.
Valoarea totală a achiziției este de 7.718.374 lei. Atribuirea a avut loc la data de 2 februarie 2023, însă rezultatul a fost afișat recent în platforma SICAP. Firma câștigătoare este Draft Dinamic Construct SRL.
Draft Dinamic Construct SRL
Potrivit Confidas.ro, societatea Draft Dinamic Construct SRL a fost înființată în anul 2021, are adresa în municipiul Constanța, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
Conform www.confidas.ro, în 2021, Draft Dinamic Construct a avut o cifră de afaceri de 115.340 lei, un profit net de 191.371 lei și 9 angajați.
Potrivit sursei citate, asociați în firmă sunt Dumitru Țigănescu (80%) și Daniel Dobrinaș-Nicola (20%), care îndeplinește și calitatea de administrator.
Dumitru Țigănescu mai apare într-o societate, Draft Construct SRL, ca asociat unic și administrator. Firma a fost înființată în 2004, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului și are aceeași activitate principală ca Draft Dinamic Construct.
Draft Construct SRL are sediul în Constanța, pe strada Constantin Bobescu nr. 2C, fiind fondată în anul 2004. Firma se ocupă, conform codului CAEN, de „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Dumitru Țigănescu este asociat unic și administrator. În 2021, firma a raportat 50 de salariați, cu o cifră de afaceri de peste 35,5 milioane lei și un profit de 3 milioane de lei. Firma a încheiat peste 100 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 55.277.431,46 lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
DGASPC Constanța bate palma cu Dumitru Țigănescu de la Draft Construct (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii