Peste 700.000 de euro pentru modernizarea iluminatului public în Cernavodă. Contractul, câștigat de firma fondată de deputatul PNL Maria Gabriela Horga și administrată de soțul său (DOCUMENT)
Peste 700.000 de euro pentru modernizarea iluminatului public în Cernavodă. Contractul, câștigat de firma fondată
09 Sep, 2022 10:35
ZIUA de Constanta
2455
Marime text
- Valoarea totală finală a contractului este de 3.405.544,1 lei, fără TVA, adică echivalentul a peste 700.000 de euro, la cursul actual, primăria estimând inițial contractul la 3.424.065,49 de lei, adică aproape 705.000 de euro.
- Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă.
Se modernizează sistemul de iluminat public din Cernavodă, sens în care primăria a atribuit un contract de peste 700.000 de euro, la cursul actual, companiei ce se va ocupa de lucrările de livrare și instalare a echipamentelor.
Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă, iar câștigătoare fiind desemnată firma Euro-Audit Services, din Dâmbovița, compania care s-a ocupat de iluminatul festiv din Cernavodă, pentru sărbătorile de iarnă din 2021.
De asemenea, firma s-a mai ocupat, de-a lungul timpului, și de iluminatul din Portul Constanța Sud Agigea, dar și în Portul Constanța.
Totodată, de-a lungul timpului, societatea s-a ocupat și de iluminatul festiv din Constanța, în anii anteriori.
În plus, firma s-a adresat și Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor în legătură cu o procedură similară organizată de Primăria Constanța privind iluminatul festiv.
Pentru a reveni la noul contract încheiat cu Primăria Cernavodă, acesta vizează „execuția lucrărilor, inclusiv livrarea și instalarea echipamentelor ce vor fi achiziționate în cadrul proiectului «Creșterea Eficienței Energetice A Iluminatului Public În Orașul Cernavodă (POR 2014 - 2020) - Modernizarea sistemului de iluminat în Orașul Cernavodă, Județul Constanța», cod SMIS 126849“.
Valoarea totală finală a contractului este de 3.405.544,1 lei, fără TVA, adică echivalentul a peste 700.000 de euro, la cursul actual, primăria estimând inițial contractul la 3.424.065,49 de lei, adică aproape 705.000 de euro.
Despre Euro-Audit Services
Potrivit Confidas.ro, compania Euro-Audit Services a fost înființată în 2004 și are sediul social în Târgoviște, județul Dâmbovița, pe strada Calafat nr. 7, obiectul de activitate fiind reprezentat de lucrări de instalații electrice.
Firma a fost fondată în 2004, istoricul societății, potrivit Monitoarelor Oficiale (vezi Secțiunea Document), arătând că membru fondator a fost chiar Maria Gabriela Horga.
Pachetul majoritar de acțiuni (99,99%) este deținut de Eugeniu Militaru, în timp ce Floarea Secară deține restul (0,01%), iar administrator este Alexandru Cârlig, fiul defunctului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Ion Cârlig, și, totodată, soțul deputatei PNL Maria Gabriela Hornea, fiica fostului deputat Vasile Horga.
Numele lui Eugeniu Militaru, în vârstă de 88 de ani, figurează și în firmele Vadaemecum Management Dâmbovița (asociat 100%), precum și în companiile radiate Termobritanica Alba (asociat 33%), Electric Grup Comservice Dâmbovița (asociat 5%) și Lumen Dâmbovița (acționar).
La rândul său, Florea Secară figurează doar în Euro-Audit Services, în timp ce Alexandru Cârlig mai este asociat unic și administrator la Ando Consulting Constanța și asociat (15%) în Legume cu Dor Călărași.
În ce privește cifrele Euro-Audit Services, aceastea arată că în 2021 profitul a fost de circa 1,40 milioane de lei (față de 1,41 de milioane de lei în 2020), iar cifra de afaceri a fost de 14,86 de milioane de lei (față de 14,76 de milioane de lei în 2020), în timp ce numărul angajaților a fost 40 (față de 32).
Firma are puncte de lucru în Deva, Petroșani, dar și în București, Sectorul 6.
Potrivit Confidas.ro, în prioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Euro-Audit Service SRL a încheiat 115 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 70.649.081,39 de lei.
Printre instituțiile publice ce au încheiat contracte cu aceasăt firmă se mai numără, alături de Primăria Cernavodă și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, și Compania Națională de Investiții, Comuna Adamclisi, Comuna Baia sau Comuna Livada, din județul Arad.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Modernizarea iluminatului public în orașul Cernavodă a fost contestată de două firme. Ce a decis CNSC?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii