Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Platformă Integrată pentru Servicii Electronice, în comuna tulceană Pardina. Ce companie și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

ro

14 Feb, 2023 00:00 1287 Marime text
Primăria Pardina, sursa foto - Facebook.com - Primăria Pardina
  • Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că s-a organizat o licitație deschisă, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
Primăria Comunei Pardina a atribuit companiei Vodafone Romania SA contractul privind „Implementare Platformă Integrată pentru Servicii Electronice“, în cadrul proiectului „Investiții în consolidarea capacității administrației publice a UAT Comuna Pardina, județul Tulcea“, Cod SMIS 155128.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că s-a organizat o licitație deschisă, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă.
 
Despre contract
 
Valoarea contractului este de 1.693.000 de lei fără TVA, nefiind posibilă subcontractarea, iar durata contractului este de maxim opt luni, astfel încât acesta să acopere toate activitățile care se vor desfășura în legătură cu achiziția, inclusiv recepția și plata.
 
Se arată în datele oficiale că „obiectul general al contractului care va fi atribuit în cadrul procedurii de achiziție prin licitație deschisă constă în implementarea «la cheie» a unei Platforme Integrate pentru Servicii Electronice în cadrul UAT Comuna Pardina, prin:
-        Furnizare de Echipamente necesare platformei informatice, în conformitate cu cerințele din prezentul caiet de sarcini.
-        Furnizarea de Licențe software, în conformitate cu cerințele din prezentul caiet de sarcini. Autoritatea contractantă va putea beneficia de acestea imediat după finalizarea serviciilor de instalare și configurare preliminară;
-        Prestarea de Servicii IT, constând în totalitatea serviciilor pentru operaționalizarea Platformei Integrate pentru Servicii Electronice, în conformitate cu cerințele din prezentul caiet de sarcini“.
 
Despre Vodafone Romania SA
 

Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone România SA a fost înființată în 1996 și are sediul social în Sectorul 2, pe bd. Barbu Văcărescu nr. 201, obiectul de activitate fiind „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“.
 
Acționar majoritar este Vodafone Europe BV, cu sediul în Olanda, iar restul acțiunilor sunt deținute de Vodafone International Holdings BV, tot din Olanda.
 
Director general și președinte al Consiliului de Administrație este Achillefs Kanaris.
 
În anul 2021, compania a raportat 3.713 angajați, pierderi peste 410 milioane de lei și cifra de afaceri peste 4.587.469.131 de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Vodafone Romania SA a încheiat peste 3.000 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 185.263.826,26 de lei.

 
Printre instituțiile publice care au semnat contracte cu Vodafone se numără Academia Română, Academia de Științe Economice București, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane București, dar și alte instituții.
 
 
Despre Comuna Pardina
 
Localitatea Pardina este situată în judeţul Tulcea, pe malul drept al braţului Chilia Veche pe o lungime de 6 km. Denumirea localităţii provine de la „Pardin” (în ucraineana înseamnă umbrelă). Populaţia este formată din etnici ucraineni şi moldoveni - ale căror principale ocupaţii sunt creşterea animalelor şi cultura agricolă, dar şi pescuitul. În localitatea Pardina este un important centru pentru valorificarea stufului.
 
Primarul comunei este Dumitru Pocora (PSD), primar aflat la al treilea mandat, iar viceprimar este Petrică Liferie (PSD), aflat la primul mandat de viceprimar.
 
Din Consiliul Local al Comunei Pardina fac parte Dumitru Butuc (PSD), Iordan Chislitchi (PNL), Marius Cicîrma (USR PLUS), Ilie Ciolacu (PNL), Tudor Dumitrescu (PNL), Doina Ignatencu (PSD), viceprimarul Petrică Liferie (PSD), Nicu Milea (PSD) și Cornel Timofan (PRO ROMÂNIA).
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Vodafone România, contract important la Primăria Isaccea! (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii