Platforma pentru proiectul de bugetare participativă va fi furnizată de SC WEBIS SRL dintr-un sat din Iași. Cât plătește Primăria Constanța? (DOCUMENTE)
Platforma pentru proiectul de bugetare participativă va fi furnizată de SC WEBIS SRL dintr-un sat din Iași.
31 Aug, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1593
Marime text
- Primăria Constanța a semnat un contract de furnizare platformă online pentru proiectul de bugetare participativă
- Valoarea acestuia este de 33.600 lei fără TVA
- Câștigătoarea contractului este SC WEBIS SRL, cu sediul social în satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, din județul Iași
- WEBIS SRL a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 341.954 de lei, un profit net de 4.365 de lei la o medie de cinci angajați
- Potrivit www.confidas.ro, compania nu figurează cu alte achiziții publice, cu toate că recent Primăria Constanța i-a mai atribuit un contract de furnizare soft pentru site-ul instituției
Primăria Constanța a semnat un contract de furnizare platformă online pentru proiectul de bugetare participativă.
Valoarea acestuia este de 33.600 lei fără TVA, vezi secțiunea „documente”.
Câștigătoarea contractului este SC WEBIS SRL, cu sediul social în satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, din județul Iași. Compania aparține lui Viorel Alexandru Sima. Acesta mai este asociat și administrator în Webiasi SRL.
WEBIS SRL a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 341.954 de lei, un profit net de 4.365 de lei la o medie de cinci angajați.
Potrivit www.confidas.ro, compania nu figurează cu alte achiziții publice, cu toate că recent Primăria Constanța i-a mai atribuit un contract de furnizare soft pentru site-ul instituției, vezi secțiunea „citește și”.
Tu decizi pentru Constanţa!
Este pentru prima dată când locuitorii municipiului Constanța pot vota proiectele care să fie finanţate de la bugetul local.
Cine vrea să participe la acest proiect trebuie să se înscrie pe platforma "Tu decizi pentru Constanţa".
Suma totală alocată de la bugetul local este de 5 milioane de lei/an, iar un proiect propus trebuie să se încadreze în suma de 500.000 lei, inclusiv TVA.
Va câştiga proiectul cu cele mai multe voturi din fiecare dintre cele 10 domenii: mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei, amenajare spaţii verzi şi locuri de joacă, amenajare spaţii publice, cultură, protecţia mediului/protecţia animalelor, digitalizare, sport, social, educaţie şi sănătate.
Pentru a fi validate, proiectele trebuie să fie de competenţa Primăriei municipiului Constanţa sau a instituţiilor subordonate Consiliului Local şi să vizeze un spaţiu din proprietatea publică a municipiului Constanţa.
Fiecare persoană fizică sau juridică poate formula o singură propunere de proiect pentru fiecare din domeniile stabilite în regulament. Pot propune şi/sau vota proiecte pentru oraş cei care locuiesc, muncesc sau studiază în municipiul Constanţa şi au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani, precum şi asociaţiile şi fundaţiile cu sediul social în municipiul Constanţa. Pentru a putea trimite propuneri de proiecte şi pentru a putea vota, trebuie să vă creaţi un cont de utilizator în platforma online şi să vă identificaţi cu un cont unic de email.
Platforma online este disponibilă la adresa: https://tudecizi.primaria-constanta.ro/
De asemenea, proiectele pot fi depuse şi în format tipărit la registratura Primăriei municipiului Constanţa.
O comisie de evaluare şi monitorizare, din care vor face parte reprezentanţi cu putere de decizie din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau instituţiilor subordonate Consiliului Local al municipiului Constanţa, reprezentanţi ai Consiliului Local al municipiului Constanţa şi reprezentanţi ai societăţii civile va stabili eligibilitatea proiectelor.
Sesiunea din 2022 se desfăşoară astfel:
19.09.2022 - 16.10.2022 - Etapa de depunere a proiectelor;
17.10.2022 - 04.11.2022 - Etapa de analiză a proiectelor, care conţine mai mulţi paşi:
17.10.2022 - 30.10.2022 - Evaluarea proiectelor de către Comisia special creată în vederea stabilirii eligibilităţii;
31.10.2022 - Afişarea listei cu proiectele eligibile (proiectele vor fi afişate public pe platformă gradual în timpul acestei etape, nu toate în acelaşi timp);
31.10.2022 - Afişarea listei cu proiectele respinse (proiectele vor fi afişate public pe platformă gradual în timpul acestei etape, nu toate în acelaşi timp);
01.11.2022 - 03.11.2022 - Depunerea şi analiza contestaţiilor;
04.11.2022 - Afişarea listei finale de proiecte eligibile.
07.11.2022 - 04.12.2022 - Etapa de vot;
13.12.2022 - Afişarea proiectelor câştigătoare.
Pentru a afla mai multe detalii tehnice, vă rugăm să accesaţi pagina dedicată întrebărilor frecvente şi să consultaţi regulamentul complet.
Menţionăm că procesul de bugetare participativă la nivelul municipiului Constanţa prin intermediul campaniei "Tu decizi pentru Constanţa" a fost aprobat prin HCL nr. 350/2021.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cât plătește Primăria Constanța pentru o aplicație utilizată pentru site-ul instituției? (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii