Primăria Mihail Kogălniceanu Au fost cumpărate cele două microbuze pentru transportul elevilor din comuna constănțeană (DOCUMENT)
Primăria Mihail Kogălniceanu: Au fost cumpărate cele două microbuze pentru transportul elevilor din comuna
03 Aug, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3471
Marime text
- Atribuirea s-a făcut prin procedură simplificată, fiind publicat rezultatul pe 1 august 2022
Servicii Publice de Mentenanță Mihail Kogălniceanu SRL, firmă care funcționează sub conducerea Consiliului Local Mihail Kogălniceanu, a atribuit contractul cu privire la achiziția a două microbuze pentru transportul elevilor din comună.
Așadar, cele două microbuze trebuie să îndeplinească o serie de condiții – să fie furnizate noi, an de fabricație 2022, euro 6D și să fie nefolosit. Furnizarea se face în sistem de leasing financiar cu opțiune de cumpărare pe o perioadă de 60 de luni, avansul fiind de 30%.
Atribuirea s-a făcut prin procedură simplificată, fiind publicat rezultatul pe 1 august 2022. Contractul a fost încheiat la data de 28 iulie 2022, pentru suma de 742.105,56 lei, câștigătorul fiind Autoklass Center SRL.
În cadrul autorității contractante persoanele cu rol de decizie în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire au fost: Petre Roxana-Gabriela – Administrator, Pandrea Valentina – Contabil, Dina Georgiana Daniela – responsabil achiziții, Fotu Viorica– casier, Victor Muse – Manager Marketing, Belu Ancuța Daniela – primar; Pandrea Daniel Ionel - viceprimar, consilier, Panfile Elena - secretar, Pariza Gabriela – inspector contabil, Oprea Gratiela – furnizor servicii auxiliare achizitiei, consultant achizitii, Consilieri Locali: Petre Floriana, Turea Alexandru, Bogza Mihaita Ovidiu, Bursuc Lacramioara, Panainte Toader, Puiu Constantin, Sandu Adrian, Guraliuc Daniel, Caiali Zulchefir, Butcaru Sorin, Corbeanu Emilian, Muresan Valer-Iosif, Paunescu Monica-Ecaterina, Iorganda Hristu, Poliac Catalin, Cioanca Adela.
Așa cum scriam la începutul lunii martie, firma controlată de administrația publică locală a mai organizat o licitație, care avea ca termen de depunere a ofertelor 11 martie. Totuși, licitația a fost anulată pe motiv că nu s-au depus oferte până la data respectivă. Și în aprilie a fost organizată o licitație pe aceeași speță, însă a avut aceeași soartă de izbândă.
Despre Autoklass Center SRL
Firma câștigătoare are sediul în București, Sector 4, pe Splaiul Unirii nr. 166A. Asociați în firmă sunt Romstal Investment SRL, care deține 44,85%, Perini Lang Holding SRL – 29,96%, Framan SRL – firmă din Italia – 20,36%, Henter Gavril Ovidiu – 4,58%, Grecu Roberto Daniel – 0,07% și Schunn Thomas Jurgen – cetățean german – 0,16%.
Conducerea companiei este realizată de Aurelian Cîrlan, Traian Crăciun, Grecu Roberto Daniel, Grigorescu Teodora Luiza, Menabil Birol, Negrilă Gabriel Ioan, Dan Șerbănescu și Paraschiv Corneliu Florin. Societatea încheiat 356 contracte de achiziții publice in valoare totală de 67.203.141,30 lei. În anul 2021, firma a raportat 444 de salariați, la o cifră de afaceri de 974.905.048 lei, cu un profit de 38.168.529 lei.
Conform confidas.ro, Autoklass Center mai este asociat în Axis Classic Auto SRL. Traian Crăciun mai apare în Autoklass Center SRL București Sucursala Chitila, CES SRL, Imob Construct System SRL și Motor Tradya Consulting SRL. Aurelian Cîrlan este împuternicit la Autoklass Center SRL București Sucursala Pipera. Framan SRL mai apare în companiile Dezim Development SRL, Romstal Impex SRL și Romstal Mureș SRL. Roberto Daniel Grecu este asociat la Axis Classic Auto SRL.
Teodora Luiza Grigorescu apare și la Autoklass Center SRL București Sucursala București Sud. Gavril Ovidiu Henter este asociat și în firmele City Garden Distribution SRL, Dezim Development SRL, Romstal Imex SRL, Romstal Investment SRL, Romstal Mureș SRL. Birol Menabil apare și la Autoklass Center SRL București Sucursala Constanța. Gabriel Ioan Negrilă este și în Autoklass Center SRL București Sucursala Sibiu. Corneliu Florin Paraschiv este și în firmele Axis Classic Auto SRL, Global Balans SRL și Ochia Expert Contabil SRL.
Perini Lang Holding SRL este asociat și în Axis Classic Auto SRL, Dezim Development SRL, Finlang Capital SRL, IOS Software Solutions SRL, Romstal Imex SRL, Romstal Mureș SRL, Soline Distribution SRL, Sostenia Blue Earth SRL, Sostenia Nature SRL, Sostenia Outdoor SRL și Sostenia SRL. Romstal Investment SRL apare și în Belform Prod SRL, Central Service Instal SRL, City Garden Distribution SRL, Dezim Development SRL, IOS Software Solutions SRL, Land Building Real Estate SRL.
Schunn Thomas Jurgen mai apare în Auto Schunn SRL, Green Power Corporation SRL, Schunn International SRL, Schunn International Insurance Agent de Asigurare SRL. Dan Șerbănescu apare și în Autoklass Center SRL București Surcursala Ploiești.
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a licitației.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Mihail Kogălniceanu organizează o nouă licitație pentru achiziția de microbuze școlare (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii