Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul de Ambulanţă Judeţean repară autosanitarele Contract atribuit fără anunţ de participare (document)

ro

15 Aug, 2014 00:00 4578 Marime text
După ce, la sfârşitul lui decembrie 2013, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa a atribuit un contract de peste 1,7 milioane de lei, prin negociere fără anunţ de participare pentru repararea autosanitarelor, motivând alegerea ca fiind o „situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă“, SAJ a întâmpinat o situaţie similară, atribuind, pe 15 iulie, un nou contract în valoare de 1.211.800 de lei. Coincidenţa face ca firmele participante şi câştigătoare să fie aceleaşi şi într-un caz, şi în celălalt.
Potrivit anunţului de atribuire, este vorba despre contractul de servicii de reparaţii şi de întreţinere a autosanitarelor marca Fiat, Mercedes, Volkswagen, Ford şi Citroen, atribuit firmei SC Andromeda Serv SRL şi SC Europarts Services SRL. Valoarea totală a contractului este de 1.211.800 de lei.
 
Astfel, în urma atribuirii contractului, firma Andromeda Serv SRL urmează să se ocupe de repararea autosanitarelor marca Fiat, contra sumei de 196.500 de lei, Volkswagen - 356.500 de lei şi Ford - 79.500 de lei, în timp ce societăţii Europarts Services SRL îi revine repararea autosanitarelor Mercedes - 425.000 de lei şi Citroen - 153.500 de lei.

Cine sunt câştigătorii licitaţiei

Potrivit Registrul Comerţului, SC Andromeda Serv SRL are un asociat persoană juridică - SC Brotăcei Aliment SRL - şi un asociat persoană fizică, Daniel Manole, care este unic asociat şi în SC Brotăcei Aliment SRL. La sfârşitul anului 2012, SC Andromeda Serv SRL declarase o cifră de afaceri de 4.911.167 de lei, un profit net de 535.236 de lei şi 20 de salariaţi, în timp ce SC Brotăcei Aliment SRL declarase, la finalul aceluiaşi an, o cifră de afaceri zero, un profit net de 78.806 lei şi un salariat.
În ceea ce priveşte a doua firmă câştigătoare a licitaţiei organizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, respectiv SC Europarts Services SRL, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu trei asociaţi persoane fizice: Violeta Cerchia, Ştefan Dragoş Vasilescu şi Cătălin Ilarion Ioana. La sfârşitul anului 2013, firma declarase o cifră de afaceri de 2.483.546 de lei, un profit net de 192.577 de lei şi 19 salariaţi. Potrivit aceloraşi date de la Registrul Comerţului, toţi cei trei asociaţi mai figurează în aceeaşi calitate şi în SC Europarts SRL.
Din 2008 până în prezent, SC Europarts Services SRL figurează cu mai multe contracte în valoare de peste 14 milioane de lei, câteva dintre ele fiind împărţite cu alţi beneficiari. Dintre acestea, majoritatea sunt derulate cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii