Sistem Public Address și interfoane pe Bircul Mircea! Le instalează firma care se ocupă de sonarele și comunicațiile fregatelor (DOCUMENT)
Sistem Public Address și interfoane pe Bircul Mircea! Le instalează firma care se ocupă de sonarele și comunicațiile
20 Jul, 2022 15:53
ZIUA de Constanta
2083
Marime text
- Aceeași firmă, alături de alte trei companii se ocupă și de echipamentele de comunicații și de instalarea sonarului tractat la navele de tip T22R – fregate, în baza contractului semnat cu Baza Logistică Navală Constanța, în mai 2022.
- Printre parenerii publici ai companiei se numără, alături de Academia Navală (prezentă și cu alte contracte), Poliția de Frontieră Iași, Garda de Coastă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Baza Logistică Navală, precum și alte instituții publice.
- În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire a contractului privind interfoanele de pe Bricul Mircea.
Compania constănțeană Navtron se va ocupa, în următoarele cinci luni, de instalarea Sistemului Public Addresss și a interfoanelor la bordul Bricului Mircea, în baza contractului semnat cu Academia Navală
Contractul a fost adjudecat de firma din Constanța în urma licitației publice organizate de Academie, licitație la care a participat doar Navtron.
Amintim aici că aceeași firmă, alături de alte trei companii se ocupă și de echipamentele de comunicații și de instalarea sonarului tractat la navele de tip T22R – fregate, în baza contractului semnat cu Baza Logistică Navală Constanța, în mai 2022.
Pentru a reveni la contractul proaspăt semnat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân,valoarea acestuia, fără TVA, este de 462.125 de lei, adică aproximativ 93.000 de euro, la cursul actual.
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluate pe www.licitatiapublica.ro.
Conform descrierii contractului, acesta vizează achiziția Sistemului Public Address și instalarea de interfoane la Nava Școală Mircea.
Potrivit SEAP, pentru acest contract a fost depusă o singură ofertă, cea a Navtron Constanța, contractul fiind adjudecat la valoarea estimată inițial.
Pe platforma Confidas.ro, consultată la data de 20 iulie 2022, se arată că firma Navtron a fost înființată în anul 1998 și are sediul social în Constanța, pe strada Vasile Marcovici nr. 7.
Firma se ocupă cu „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“, iar acțiunile sunt deținute în cote egale de Eden Kessler și Adrian Vișan, primul fiind și administratorul societății.
Numele lui Eden Kessler figurează, în total, în patru firme, cu tot cu Navtron, celelalte trei fiind radiate (Ten International, Ten Electronics, VK Engineering Consulting).
La rândul său, numele lui Adrian Vișan figurează, de asemenea, și în VK Engineering Consulting, dar și în Exicon 3 Oil și Exicon 2, la rândul lor, radiate.
Pentru a reveni la compania Navtron, în 2021 firma a avut 20 de angajați, recâștigându-și astfel cei doi salariați pierduți din 2019.
Profitul din 2021, respectiv 1,26 de milioane de lei, s-a situat la mai puțin de jumătate față de cel din 2020 și a fost mai mic și decât profitul din 2019.
O situație similară s-a înregistrat și în legătură cu cifra de afaceri a firmei – 8,04 milioane în 2021, față de 17,13 milioane în 2020.
Potrivit Confidas.ro, în prioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Navtron SRL a încheiat 242 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 21.292.759,72 de lei.
Printre parenerii publici ai companiei se numără, alături de Academia Navală (prezentă și cu alte contracte), Poliția de Frontieră Iași, Garda de Coastă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Baza Logistică Navală, precum și alte instituții publice.
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire a contractului.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Baza Navală Constanța, investiție de aproape un milion de euro pentru echipamentele de comunicații și sonarele pentru fregate. Ce firme au luat contractul (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii