Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taluzul de la plaja Modern, în pericol de prăbușire. Cine va elabora documentația pentru consolidarea terenului? (DOCUMENTE)

ro

18 Jan, 2023 00:00 2368 Marime text
  • Primăria Constanța achiziționează serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică pentru ”Reabilitarea și consolidarea terenului din vecinătatea Biserica Greacă – Esplanda – Plaja Modern”
  • Ofertant în SEAP pentru acest contract este societatea Mărăcine Nicomar cu sediul social în Buzău
  • Acesta aparține lui Nicolae Mărăcine, fost consilier județean PNL din Buzău și fost șef al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF)
  • Valoarea estimată a contractului este de 262.500 lei
  • Vă reamintim, în octombrie 2022, Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Serviciul de Amenajări Urbane a instituției, în ceea ce privește taluzul de la Modern,din municipiu
     

Taluzul dinspre plaja Modern este în pericol de prăbușire. Asta după ce în timp, s-a erodat atât de mult încât s-au format șanțuri de aproape doi metri adâncime.

Primăria Constanța achiziționează serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică pentru ”Reabilitarea și consolidarea terenului din vecinătatea Biserica Greacă – Esplanda – Plaja Modern” (DALI, PAC, POE, PT, DDE, CS, documentaţii pentru obţinerea avizelor/acordurilor și asistență tehnică).

Durata contractului este de 24 luni.

Ofertant în SEAP pentru acest contract este societatea Mărăcine Nicomar cu sediul social în Buzău.

Valoarea estimată a contractului este de 262.500 lei.

În octombrie 2022, Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Serviciul de Amenajări Urbane a instituției, în ceea ce privește taluzul de la Modern,din municipiu.
 
Prin Certificatul de Urbanism nr. 3020 din data de 25 noiembrie 2022, în zona cuprinsă de strada Mihai Eminescu – Restaurant Zorile – Plaja Modern, se dorește reabilitarea și consolidarea terenului din vecinătatea Biserica Greacă – Esplanada – Modern Plajă, investiție realizată de municipalitate. Documentul are o valabilitate de 12 luni.

 
 
Despre Mărăcine Nicomar SRL
 
Societatea a fost înființată în 1993, are sediul social în localitatea Beceni, județul Buzău, dar are și un alt punct de lucru în orașul Buzău și aparține în totalitate lui Nicolae Mărăcine.
 
În ultimul an fiscal a raportat o cifră de afaceri de 1.113.639 lei și un profit de 99.171 lei la 12 angajați. În 2021, SRL-ul înregistra și datorii de 245.542 lei.
 
Potrivit www.confidas.ro, compania a derulat nu mai puțin de 79 contracte publice în valoare de 3.381.795,34 lei, multe dintre acestea cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, municipiul Buzău, comuna Beceni, cu diverse organizații a utilizatorilor de apă din țară, cu Romsilva SA dar și pe zona Olteniei.

 
Societatea aparține lui Nicolae Mărăcine, fost consilier județean PNL din Buzău și fost șef al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Mărăcine a mai candidat în 2008 și pentru un post de senator din partea PNL.
 
Compania a mai primit anul trecut un contract de la Primăria Constanța în valoare de 133.100 lei pentru realizarea unei expertize tehnice privind siguranța și stabilitatea terenului din vecinătatea imobilului Biserica Greacă și a zonei Esplanada - Plaja Modern, care a crăpat pe o porțiune întinsă din cauza eroziunii costiere.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Un fost consilier județean PNL elaborează documentația pentru reabilitarea și consolidarea malurilor lacului Tăbăcărie din Constanța (DOCUMENTE)

Certificat de urbanism pentru reabilitarea taluzului de la Modern, municipiul Constanța

Taluzul din dreptul plajei Modern în pericol de prăbușire! Firma unui liberal din Buzău a câștigat contractul de execuție a expertizei tehnice (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii