Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tehnorex International SA a semnat cu ARSVOM. Compania se va ocupa de repararea șalupei Rubin (document)

ro

24 Jul, 2019 00:00 2381 Marime text
Tehnorex International SA se va ocupa de repararea șalupei Rubin, din dotarea ARSVOM. Contractul „Servicii de reparații la șalupa Rubin“, atribuit de Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare“ are o valoare de 499.773 lei.
 
Transportul şalupei din dana de acostare la locul de andocare şi retur se va face de către reparator. Transportul zilnic al echipajului din oraşul Constanţa la locul de reparaţii şi retur se va face de reparator. Menţionăm că echipajul şalupei de intervenţii Rubin este compus din şase persoane. Pentru urmărirea lucrărilor de reparaţii de către personalul de specialitate al ARSVOM Constanţa, reprezentanţi ai serviciului tehnic se vor deplasa pe cheltuiala reparatorului. Toate piesele de schimb şi materialele vor fi procurate de prestator pe cheltuiala acestuia. Actele şalupei Rubin sunt expirate. Deplasarea acesteia pe apă se poate face doar cu derogare de la ANR.
 

Tehnorex International SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1994, Tehnorex International SA are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 100.000 de lei, integral vărsat, este compus din 100.000 de acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 1 leu. Tehnorex International SA este controlată de Micu Viorica - 4% din capitalul social, Antohi Cristian - 84% din capitalul social, Micu Gabriel Lucian - 6% din capitalul social, Antohi Cristina - 6% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor, este Antohi Cristian. Cenzorii firmei sunt: Antohi Cristina, Cheval Aurelia, Klein Mădălina, Căşuneanu Andra, Marşavela Luminiţa Polixenia, Cheval Vasilica. În anul fiscal 2016, societatea cu 12 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 6.122.377 lei şi un profit de 690.020 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 8 salariaţi, cifră de afaceri de 4.681.246 lei şi un profit de 253.997 lei.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii sunt: Creţu Iulian - director general, Anghel Carmen Nina - şef serviciu economic, Chespi Vagdet - serviciul economic, Pisică Cozmin - şef serviciu tehnic-investiţii, Stănescu Laura - şef birou achiziţii publice, Dan Emilian George -serviciul tehnic-investiţii, consilier juridic Costin Crenguţa, Stoica Cornelia - serviciul economic, Şerban Simona - serviciul economic.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii