Un platou betonat din oraşul Cernavodă, cartierul Trust, reabilitat de societatea RCV Industry SRL (document)
Un platou betonat din oraşul Cernavodă, cartierul Trust, reabilitat de societatea RCV Industry SRL (document)
10 Feb, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4667
Marime text
Primăria Cernavodă a atribuit contractul „Lucrări de întreţinere platou betonat bloc D2, cartier Trust“ societăţii RCV Industry SRL.
Valoarea contractului atribuit este de 48.8693,39 de lei.
Lucrarea se va realiza în oraşul Cernavodă, obiectivul fiind amplasat în zona blocului D2, strada 9 Mai din cartierul Trust. Acest platou betonat la care se impun a se executa lucrările de întreţinere este deteriorat din cauza vechimii, fiind supus acţiunilor factorilor de mediu, respectiv fenomenelor repetate de îngheţ-dezgheţ şi agenţilor agresivi din atmosferă, finisajele suferind în decursul existenţei, sute de astfel de cicluri. Efectele combinate ale acestor factori au dus, în timp, la degradări şi corodări vizibile ale platoului, treptelor şi distrugerii iremediabile ale elementelor de finisaj al acestora, ceea ce împiedică posibile impedimente în vederea asigurării unui acces în siguranţă şi evitarea pericolelor ce ar putea perturba circulaţia pietonală.
Principalele obiective preconizate a fi atinse în urma întreţinerii platoului constau în punerea în valoare a spaţiului şi a creării în zonă a unui loc de recreere, loc de joacă pentru copiii din cartier şi zonele învecinate. Amenajarea platoului presupune zone distincte care să satisfacă atât toate categoriile de vârstă, dar şi diferitele preocupări ale vizitatorilor. Vor fi realizate sectoare de odihnă pasivă şi recreere, zonă pentru mişcare şi zonă pentru copii.
În scopul realizării lucrărilor de întreţinere a platoului, se vor executa următoarele lucrări: lucrări de îndepărtare a stratului de beton amprentat existent, deteriorat/degradat; lucrări de îndepărtare a elementelor existente deteriorate/degradate; lucrări de desfacere a treptelor degradate, unde este cazul; se vor reface măsurătorilor şi trasările treptelor şi contratreptelor corelate cu dimensiunile structurii după recondiţionare, după desfacere, unde este cazul; turnarea stratului de beton pe suprafaţa platoului, pentru crearea pantei de scurgere a apei pluviale; pavarea platoului cu pavele colorate, din beton vibropresat, 40x40 cm, grosime de 6 cm, completări ale structurii de beton a treptelor, contatreptelor; remedierea fisurilor, crăpăturilor defectelor apărute, unde este cazul; repararea jardinierelor din beton care încadrează spaţiile verzi; placarea cu plăci de granit, a treptelor, a contratreptelor şi a jardinierelor; aplicarea stratului de tencuială decorativă pe suprafeţele jardinierelor; montarea de rigole de lemn pe zona superioară a jardinierelor; reamenajarea unui spaţiu destinat persoanelor adulte; refacerea aleilor pietonale şi a platoului.
Responsabili de atribuirea licitaţiei
Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Liviu Cristian Negoiţă - primar; Serif Cirjali - viceprimar; Silvica Olteanu - secretar UAT; Roxana Nicoleta Gherase - şef Serviciu, Serviciul Impozite şi taxe; Iordache Marian - consilier Cabinet Primar; Menat Aledin - inspector Serviciul Tehnic; Aurica Marin - inspector asistent, Serviciul Compartiment Tehnic Investikii; Alexandru - Ionuţ Bălan - referent de Specialitate Superior, Serviciul Compartiment Tehnic Investiţii; Dragomir Rodica - şef Serviciu ADPP; Delia Florentina Carmen - inspector Serviciul Achiziţii; Florea Cătălin Constantin - inspector Serviciul Achiziţii; Ardelean Radu-Alexandru - şef Serviciu Achiziţii; Banuta Silviu Marian - şef Serviciu Tehnic; Carmen Marcu - şef Serviciu, Serviciul Asistenţă Socială; Anişoara Marin - inspector principal Compartiment Protecţie şi Asistenţă Socială; Alina Diana Bărbulescu - director Executiv Direcţia servicii şi administraţie publica; Laura Vasilica Nicolescu - şef Serviciu Strategie şi Proiecte; Raluca Giorgiana Florea - inspector Superior Strategie şi Proiecte; Polixenia Gheorghe - referent Compartiment Administrativ; Miertoiu Elena - inspector asistent Serviciul Achiziţii; Andreea Iordan - inspector asistent Serviciul Achiziţii; Simona Presada - inspector superior Serviciul Strategie şi Proiecte; Raluca Andronache - şef Serviciu, Serviciul Buget Contabilitate; Sorina Popa - director Direcţia Cultură, Muzeu, Bibliotecă; Nicoleta-Gabriela Duta - inspector de specialitate Compartiment Comunicare şi Informatizare Date; Valentin-Florin Atintisanu - inspector superior Compartiment Administrare Domeniu Public şi Privat; Georgiana Cadiu - director executiv Direcţia Asistenţă Socială; Corina Ghilase - director Cămin pentru persoane vârstnice; Anca Gutu - inspector Superior Compartiment Administrare Domeniu Public şi Privat.
RCV Industry SRL, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 2005, firma RCV Industry SRL are sediul în oraşul Cernavodă. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dan Ioan este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor.
În anul fiscal 2016, societatea a avut 16 salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 967.495 lei şi un profit de 36.059 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 13 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 750.064 lei şi o pierdere de 79.180 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: un profit de 24.413 lei, un număr de 15 salariaţi şi o cifră de afaceri de 702.567 lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
Citeşte şi:
În Cernavodă două firme vor închiria utilaje specifice activităţii de deszăpezire (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii