Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Structurile de cazare turistica si produsele alimentare specifice Sarbatorii pascale, verificate de ANPC

ro

09 Apr, 2010 18:17 2836 Marime text

AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
COMISARIATUL  REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR  CONSTANTA
          
09.04.2010

COMUNICAT

Structurile de cazare turistica si produsele alimentare specifice Sarbatorii pascale, verificate de ANPC

In perioada 18 – 25 martie 2010, din dispozitia secretarului de stat Constantin Cerbulescu, presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, au fost verificate unitatile de cazare turistica si produsele alimentare specifice Sarbatorii pascale.

„Recomand turistilor sa acorde atentie spatiilor de cazare pentru care incheie contracte per sejur, sa se asigure ca acestea respecta standardele de calitate promise.  Refuzati inchirierea camerelor neigienizate, care va pot afecta sejurul sau sanatatea. In spatiile de alimentatie publica, asigurati-va ca meniul ofera toate informatiile privind cantitatile si preturile iar produsele servite sunt proaspete. Daca aveti dubii, nu ezitati sa cereti informatii suplimentare sau sa refuzati produsele”, a declarat presedintele ANPC.

A. Structuri de cazare turistica

1. Calitatea serviciilor de cazare

Comisarii ANPC au verificat 143 hoteluri, 212 pensiuni turistice urbane si rurale, 28 de vile precum si 68 de moteluri, hoteluri pentru tineret si hosteluri, cabane, campinguri.
Pentru deficientele constatate, au fost aplicate 114 amenzi contraventionale in valoare de 543 500 lei si 197 avertismente. Totodata, pentru toti cei 311 operatori economici la care s-au constatat abateri s-a dispus oprirea temporara a prestarii serviciului pana la remedierea deficientelor.

Abateri constatate

In judetele Prahova, Dambovita, Vaslui, Braila, Galati, Satu-Mare, Constanta, Bihor, Mehedinti, Vrancea, Giurgiu, Brasov, Suceava, Arges, Mures, Hunedoara, Arad, Caras-Severin, Timis, Cluj, Salaj, Tulcea, Gorj, Olt, Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Maramures au fost constatate urmatoarele abateri de informare a consumatorilor:
- neafisarea tipului si categoriei de clasificare pe o placheta montata in exteriorul unitatii;
- neafisarea tarifului in lei aferent fiecarui tip de camera;
- lipsa informatiilor privind serviciile suplimentare cuprinse in tariful de cazare sau cu plata separat;
- neafisarea listei cu tarifele de cazare maximale exprimate in euro;
- neafisarea listelor cu serviciile gratuite oferite turistilor pe parcursul sejurului;
- lipsa informarii asupra faptului ca micul dejun este inclus in tariful de cazare;
- neafisarea orei de incepere si de terminare a zilei de cazare;
- neafisarea informatiilor privind tarifele interne si internationale ale convorbirilor telefonice;
- neafisarea sau lipsa brevetului de turism pentru persoana care coordoneaza activitatea de turism;
- neafisarea numerelor de telefon INFO CONSUMATOR, a adresei si numarului de telefon al CJPC.

Au mai fost constatate abateri privind dotarea spatiilor de cazare:


- lipsa truselor medicale de prim ajutor;
- pahare in numar insuficient;
- lipsa periilor de haine si pantofi, lipsa umeraselor;
- prosoape insuficiente;
- lipsa instalatiilor de aer conditionat;
- lipsa unei bucatarii si a unei curti cu verdeata pentru turistii cazati in pensiune;
- lipsa extinctoarelor;
- lipsa spatiilor pentru bagaje;
- lipsa partiala sau totala a mochetelor de pe holuri, pentru atenuarea zgomotului;

- lipsa trusei de cusut;
- lipsa covoraselor antiderapante din baie.

In ceea ce priveste starea de curatenie, salubritate si igiena au fost constatate abateri ca:
- dezinfectia necorespunzatoare a grupurilor sanitare, lipsa banderolei cu informatia „dezinfectat” de pe vasul de wc si de pe chiuveta;
- aerisirea insuficienta a camerelor;
- zugraveala exfoliata in baie;
- miros persistent de mucegai in camere.

2. Calitatea serviciilor de alimentatie publica

Din cele 354 unitati de cazare turistica care aveau incluse servicii de alimentatie publica, 191 nu respectau prevederile legale in vigoare referitoare la protectia consumatorilor. Au fost verificate peste 37 tone de alimente (materii prime si preparate culinare), constatandu-se ca circa 1,5 tone nu se incadrau in prevederile legale.
Comisarii ANPC au retras de la comercializare/utilizare 250 kg de alimente improprii consumului uman, au oprit temporar de la comercializare/utilizare circa 950 kg de alimente pana la remedierea deficientelor si au aplicat 115 amenzi contraventionale in valoare de 450 450 lei si 104 avertismente.

Abateri constatate:

- Utilizarea la prepararea mancarurilor de alimente cu data durabilitatii minimale/data limita de consum depasita.
Abatere constatata in judetele Neamt (bauturi racoritoare expirate de 6-29 zile, carnati cabanos expirati de 11 zile, inlocuitor de frisca la tub expirat de 54 zile, bere fara alcool cu data durabilitatii minimale depasita de 68 zile, unt si branza de vaci cu data limita de consum depasita cu 3 zile, arahide expirate de 48 zile, condimente expirate de 2 ani, smanatana cu data limita de consum depasita cu 16 zile, crochete de cartofi expirate de 4 luni), Mures (condimente expirate de 5 luni, crenvursti expirati de 20 zile, paste fainoase expirate de 6 luni, crema de zahar ars expirata de 4 luni, sosuri, pesmet si condimente expirate de 90 zile, sos de unt cu data durabilitatii minimale depasita de 4 luni, oua cu data limita de consum depasita cu 2 zile), Brasov (bere, sucuri, carne si preparate carne cu data durabilitatii minimale depasita), Galati (foi de placinta expirate din 25.08.2009, carnati si pulpe pasare dezosate expirate de o zi, copanele si aripi pui expirate de 8 zile, ficat de pui expirat de 6 zile, carne tocata cu vizibile modificari organoleptice, miros si gust nespecifice), Arad (sunca presata cu data durabilitatii minimale depasita).

- Saloanele de consumatie si blocurile alimentare controlate nu respectau prevederile legale din domeniul protectiei consumatorilor, privind starea si dotarea lor. Abatere constatata in judetele Gorj, Mures, Vaslui, Galati etc.

- Nerespectarea conditiilor de depozitare a alimentelor
Alimente depozitate in alte conditii decat cele prevazute de producator, fara a se respecta temperatura de depozitare impusa de acesta sau prin prevederile legale. Abatere constatata in judetele Suceava, Mehedinti, Galati, Mures, Arges, Dolj, Neamt etc.
- Nerespectarea  prevederilor legale privind informarea consumatorilor
3% din cantitatea de produse alimentare controlata prezenta abateri de la prevederile legale in vigoare privind informarea consumatorilor.

B. Conformitatea, modul de etichetare si publicitatea produselor alimentare specifice Sarbatorii pascale

Au fost controlati 1345 operatori economici, constatandu-se abateri la 1108 dintre acestia. Din cele 172 de tone de alimente controlate (carne, preparate din carne, oua, produse de patiserie, ciocolata si produse din cacao, vin), 44 de tone nu se incadrau in prevederile legale privind protectia consumatorilor.
Au fost retrase de la comercializare 1,1 tone de produse alimentare improprii consumului uman, alte 24 tone au fost oprite temporar de la comercializare pana la remedierea deficientelor si au fost aplicate 774 amenzi contraventionale in valoare de 2 284 450 lei si 398 de avertismente pentru incalcarea reglementarilor in vigoare.

Abateri constatate:
1. Comercializarea produselor alimentare in locuri neautorizate, abatere constatata in judetele Bacau, Mures, Prahova, Galati, Iasi etc.

2. Caracteristici calitative neconforme, semne organoleptice de alterare:
a) Carne - Au fost constatate abateri in judetele Prahova (tacamuri de pasare care aveau puf si fulgi), Vaslui (ficat de pui, carnati, pui, ce prezentau suprafata uscata si portiuni albicioase din cauza ruperii ambalajelor), Bacau (pulpe, pipote si ficat de pasare cu modificari organoleptice si arsuri de congelare), Suceava (pulpe pui comercializate in ambalaje deteriorate).
b) Preparate din carne - Abateri constatate in judetele Satu Mare (salam de vara cu membrana lipicioasa si pete de mucegai), Arad (costita afumata de porc cu aspect lipicios si culoare modificata), Mehedinti (sunculita taraneasca cu suprafata mazguita, lipicioasa), Vaslui (coaste afumate cu aspect modificat),Constanta (muschiulet afumat, salam diverse sortimente, carnati de porc si vita, ceafa afumata care aveau suprafata mazguita si lichid de sarare abundent), Salaj (parizer de porc si salam cu continut de apa de 74,7% fata de maxim admis de 66%).
c) produse de patiserie – Au fost constatate abateri in judetele Vaslui (fursecuri umplute sfaramate si cu crema scursa), Suceava (strudel cu fructe prezentand mucegai), Bihor (diverse produse de cofetarie pentru care nu au putut fi prezentate buletinele de analiza), Bucuresti (torturi si melci cu nuca depozitate in spatii frigorifice, produse nesigure din punct de vedere al incadrarii in data limita de consum).
d) oua – Au fost constatate abateri in judetele Cluj (oua cu coaja si cuticula murdare), Bucuresti (oua cu coaja murdara de excremente, exemplare sparte), Alba (oua fara inscriptionarea informatiilor despre categoria de calitate, greutate, metoda de crestere a gainilor), Maramures (oua pentru care nu era respectata prevederea legala privind durata de valabilitate care este de maxim 28 zile, pe ambalaj fiind inscrisa o perioada de 31 de zile).
e) vin – Abateri constatate in judetele Alba (vin de masa pentru care nu s-a putut face dovada receptiei calitative – lipsea proba de produs care trebuie pastrata de comerciant), Bihor (vin de masa in bidoane pe care nu era inscrisa denumirea sortimentului, identificarea facandu-se dupa culoarea vinului, vin comercializat la flacoane de 5 litri fara elemente de identificare si caracterizare).

3. Comercializarea produselor alimentare in afara datei durabilitatii minimale, respectiv a datei limita de consum stabilita de producatori.
In toate judetele si in municipiul Bucuresti s-au descoperit la vanzare produse alimentare in afara datei durabilitatii minimale, respectiv a datei limita de consum stabilita de producatori.

4. 10% din produsele comercializate nu ofereau consumatorilor informatiile obligatorii care sa permita alegerea sortimentului dorit:
- lipsa tuturor elementelor de identificare – caracterizare; 
- lipsa sau stabilirea incorecta a denumirii sub care se vinde produsul;
- lipsa sau inscriptionarea incorecta a listei ingredientelor;
- lipsa inscrierii proportiei ingredientului mentionat in denumirea sub care se vinde produsul;
- ipsa inscrierii datei durabilitatii minimale, respectiv, a datei limita de consum sau inscrierea eronata a acestora;
- comercializarea oualor nemarcate sau marcate incomplet;
- inscrierea neconforma a cantitatii nete sau lipsa acesteia;
-comercializarea produselor cu elementele de caracterizare si informare netraduse sau traduse gresit in limba romana;
- inscrierea de informatii ce pot induce in eroare consumatorul;
- lipsa numelui si adresa producatorului/importatorului;
- comercializarea produselor la care elementele de identificare erau inscripţionate cu caractere mici, greu lizibile;
- abateri de informare constatate la comercializarea produselor alimentare in vrac;
- abateri privind afisarea pretului.
Astfel de abateri au fost constatate in judetele Alba, Sibiu, Bihor, Maramures, Satu Mare, Suceava, Galati, Calarasi, Hunedoara, Constanta, Giurgiu, Vrancea, Valcea, Vaslui, Mehedinti, Bacau, Caras-Severin, Dambovita, Braila, Bucuresti etc.

5. Nerespectarea temperaturilor de depozitare a produselor  expuse in vederea comercializarii, abatere constatata in judetele Brasov, Iasi, Bucuresti, Cluj, Maramures, Galati, Mehedinti, Vaslui, Bihor, Neamt etc.

6. Nerespectarea Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii. In judetul Bacau, la un operator economic s-a constatat neconcordanta intre preturile afisate la raft si cele din gestiunea stocurilor, care se marcheaza pe bonurile de casa.

La nivelul CRPC Constanta au fost efectuate verificări la 56 operatori economici şi anume:  21 operatori economici din  judeţul  Constanţa, 15 operatori economici din judeţul  Tulcea şi 20 operatori economici din judeţul Brăila.
Cu ocazia acţiunilor de control au fost controlate  629 kg. produse cum ar fi (carne, vopsea ouă, produse de patiserie, ciocolată şi produse de post), 6090 buc. ouă de consum şi 77,5 litri vin. Au fost  constatate abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare  privind protecţia consumatorilor la 344 kg produse, 4590 buc. ouă şi 59,5 litri vin.
Pentru deficienţele constatate cu ocazia acţiunilor de verificare a modului de comercializare a produselor specifice sărbătorilor au fost aplicate 56 sancţiuni contravenţionale, dintre  care  50 amenzi în valoare de 182700 lei si 6 avertismente.

 Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor  Constanta a  verificat 20 operatori economici, iar pentru deficientele constatate s-au aplicat 20 amenzi contraventionale in valoare de 57000 lei  si 1 avertisment.
Principalele deficiente constatate de comisarii CJPC Constanta pe timpul verificarilor au fost:
- preparate din carne diferite ( muschiulet afumat, ceafa afumata, carnati de vita cu porc) oferite la comercializare de SC Districar Distribution SRL Ucea de Jos- punct de lucru in Constanta, cu suprafata mazguita si lichid de sarare abundent;
-diferite sortimente de cozonac  si produse de patiserie-cofetarie   expuse la comercializare fara termenul de valabilitate afisat, deficienta constatata la  SC Tudor 2008 SRL  Adamclisi
- cornuri cu gem si ciocolata  oferite la comercializare  fara adresa producatorului  si data limita de consum,  de  SC Elcora SRL Dorobantu.
- banuti de ciocolata oferiti la comercializare fara mentionarea alergenilor;
- lipsa afisarii pretului de comercializare a diferitelor produse;
- fursecuri vrac comercializate  fara informatii referitoare  la denumirile  si datele limita de consum  ale acestora;

Din dispozitia Directorului Coordonator al CRPC Constanta, Mihai Petre, actiunile de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor specifice sarbatorilor pascale  au fost continuate si in saptamana  29.03-02.04.2010. Astfel s-au controlat  2733 kg produse diferite , solicitate de consumatori in perioada sarbatorilor pascale. Din totalul verificat, peste 1000  kg. produse au prezentat deficiente de la prevederile   legale in vigoare.
„Pe ansamblu,  abaterile sunt semnificative insa in particular, marea lor majoritate  nu prezinta  riscuri  majore pentru consumatori. Chiar daca semnele arata o imbunatatire cel putin aparenta  a modului  cum operatorii economici  inteleg sa respecte consumatorul, Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Constanta va ramane in continuare extrem de vigilent in ceea ce priveste produsele alimentare” a declarat  Mihai Petre,  Directorul Coordonator al CRPC Constanta.

Compartiment relatii presa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii