Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătirea profesională, o nouă măsură pentru creşterea calităţii serviciilor în asigurări

ro

31 Aug, 2011 18:11 1333 Marime text

Pregătirea profesională, o nouă măsură pentru creşterea calităţii serviciilor în asigurări

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) reaminteşte că, începând cu 1 septembrie 2011, persoanele care doresc să lucreze în distribuţia produselor de asigurare au obligaţia să prezinte un certificat de calificare profesională în domeniul asigurărilor.

Conform normelor emise de CSA referitoare la pregătirea profesională, certificatul reprezintă o condiţie pentru încheierea, pentru prima dată, a unui contract de muncă, de mandat sau intermediere în domeniul asigurărilor.

În plus, atât noii veniţi în domeniul distribuţiei produselor de asigurare după data de 1 septembrie, cât şi cei care desfăşoară deja asemenea activitate au obligaţia ca, la perioade sucesive de maxim 3 ani (respectiv de 2 ani în cazul conducătorilor intermediarilor), să facă dovada că au urmat un program de pregătire profesională continuă, aprobat de către CSA. Aceste perioade se calculează de la data de 01.10.2010.

Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a declarat: ”Piaţa asigurărilor are un mare potenţial de dezvoltare şi cu siguranţă va crea multe oportunităţi pentru forţa de muncă în următorii ani. Rolul nostru este să ne asigurăm că cei care lucrează în această piaţă au şi competenţe profesionale suficiente astfel încât clienţii lor să înţeleagă exact ce cumpără.”

Certificatul de calificare profesională/pregătire profesională continuă se poate obţine în urma susţinerii unui examen organizat de către Institutul de Management în Asigurări (IMA), după frecventarea unor cursuri de profil la oricare dintre furnizorii de programe educaţionale autorizaţi. IMA este instituţia de educaţie profesională înfiinţată de CSA în vederea implementării programelor de pregătire profesională (calificare şi pregătire profesională continuă) într-un mod unitar.

Examenele sunt organizate de IMA atât la sediul său din Bucureşti, cât şi în oricare dintre cele 5 centre regionale de care dispune (Iaşi, Constanţa, Cluj, Tg.Mureş şi Timişoara) fiind astfel acoperit întregul teritoriu al ţării.

Procedura de înscriere la examen, precum şi calendarul sesiunilor de examinări sunt afişate pe site-ul Institutului www.ima-imi.ro, la secţiunea Comisia de monitorizare a calităţii pregătirii profesionale. Prima sesiune de examinări a fost programată pentru perioada august-octombrie 2011, celelalte urmând a fi afişate de asemenea pe site. IMA poate suplimenta numărul de examene din cadrul sesiunilor stabilite, fiind oricând pregătită să răspundă solicitărilor în materie de certificare a pregătirii profesionale în domeniul asigurărilor.

În ceea ce priveşte cursurile de profil, IMA a autorizat până în prezent 33 furnizori de programe educaţionale în domeniul asigurărilor, 224 de lectori pentru programele de pregătire în domeniul  asigurărilor şi 4 platforme de pregătire în sistem e-learning. Lista furnizorilor autorizaţi este disponibilă, de asemenea, pe site-ul IMA.

Totodată, IMA a aprobat 10 programe de pregătire profesională, din care 7 de calificare profesională (4 pentru asigurări de viaţă, 1 pentru asigurări generale şi 2 pentru conducători) şi 3 de pregătire profesională continuă (2 pentru asigurări de viaţă şi 1 pentru asigurări generale) şi a definitivat 6 suporturi de cursuri cu programele analitice aferente acestora.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la atestarea calificării profesionale, precum şi a pregătirii profesionale continue în domeniul asigurărilor, vă puteţi adresa Institutului de Management în Asigurări, la telefon 021.230.51.20.


***

Despre CSA

CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activităţii de asigurare în România, precum şi cu atribuţii de emitere a normelor de aplicare a legii.

Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA - Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi IAIS - Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea şi amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii