Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procedura mai simpla de constatare pentru conducatorii auto implicati in accidente usoare

ro

27 May, 2009 20:36 1839 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ
Conducătorii auto implicati în accidente usoare vor avea la îndemână o procedură mai simplă de constatare

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a organizat azi, 27 mai 2009, la Bucureşti, seminarul ”Constatarea amiabilă de accident. Aspecte legislative şi practice”, în scopul informării publicului larg asupra modului de aplicare a acestei proceduri.
Lucrările seminarului au fost deschise de Preşedintele CSA, Angela Toncesu, care a explicat în ce constă procedura şi în ce cazuri se aplică, subliniind faptul că formularul de constatare amiabilă de accident va putea fi folosit începând cu data de 1 iulie 2009.
La acest eveniment, CSA a fost reprezentată totodată și de domnul Constantin Buzoianu, vicepreşedinte CSA, și de directori de specialitate din cadrul CSA, care au oferit participanților explicații cu privire la modul practic de aplicare a procedurii.
Procedura de constatare amiabilă va putea fi aplicată pentru accidentele rutiere produse între două vehicule pe teritoriul României, din care au rezultat numai pagube materiale, dacă cei doi conducători auto implicați în accident doresc să completeze formularul.
În cadrul dezbaterilor a fost subliniat faptul că această procedură va simplifica circuitul administrativ specific obţinerii de către persoana prejudiciată a despăgubirii la care este îndreptățită în baza asigurării RCA. Aceasta deoarece, în cazul în care o daună este avizată la societatea de asigurare în baza formularului Constatare amiabilă de accident, societatea avizată îndeplinește formalităţile de deschidere a dosarului de daună, de constatare a pagubelor şi eliberează documentul de introducere în reparaţie, fără a mai fi necesar procesul verbal al poliției.
De asemenea, a fost subliniat faptul că utilizarea formularului de constatare amiabilă de accident nu este o obligație pentru conducătorii implicați în accident, ci este o alternativă la procedura actuală care prevede deplasarea la unitatea teritorială de poliție.
Subiectul seminarului s-a bucurat de un real interes, avînd în vedere numărul mare de participanţi, printre care s-au numărat: reprezentanţi ai Direcției Poliţei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ai Brigăzii de Poliție Rutieră București, ai societăților şi brokerilor de asigurare, precum şi ai mass-media.

Seminarul de la Bucureşti face parte din seria de acțiuni inițiate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru informarea populației cu privire la posibilitatea utilizării, de la 1 iulie 2009, a constatării amiabile de accident și aspectele practice ale acestei proceduri, evenimente similare fiind organizate și în alte orașe din țară.
Vă prezentăm ataşat mai multe informaţii utile privind constatarea amiabilă de accident, acestea fiind disponibile și pe site-ul autorității de reglementare și supraveghere în domeniul asigurărilor, www.csa-isc.ro

27 mai 2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii