BRIZA SCHIMBARII – RAPORTUL KPMG PRIVIND FUZIUNILE SI ACHIZITIILE DIN DOMENIUL „ENERGIEI VERZI
BRIZA SCHIMBARII – RAPORTUL KPMG PRIVIND FUZIUNILE SI ACHIZITIILE DIN DOMENIUL „ENERGIEI VERZI
Mai multe informaţii:
Maria Stancu
Marketing Director
Tel: +40 (21) 201 22 22
Mobil: +40 744 631 102
Fax: +40 741 800 700
+40 (21) 201 22 11
e-mail: mstancu@kpmg.com
Bucureşti, 27 mai 2009
BRIZA SCHIMBĂRII – RAPORTUL KPMG PRIVIND FUZIUNILE ŞI ACHIZIŢIILE DIN DOMENIUL „ENERGIEI VERZI”
Raportul KPMG privind fuziunile şi achiziţiile din domeniul „energiei verzi” arată că 63% dintre respondenţi aşteaptă o creştere a subvenţiilor din partea Guvernului
În ciuda condiţiilor nefavorabile, companiile ce acţionează la nivel global în domeniul energiei din surse regenerabile sunt optimiste în privinţa viitorului acestor resurse. Un procent de 78 % dintre membrii executivi din domeniu sunt de părere că proiectele în domeniul surselor regenerabile de energie sunt viabile din punct de vedere economic, în ciuda preţurilor în scădere pentru combustibilul fosil şi materiile prime precum şi a crizei financiare, reiese din raportul anual realizat de KPMG cu privire la Fuziuni & Achiziţii în domeniul surselor regenerabile de energie. Conform celor spuse de Péter Kiss, coordonatorul sectorului de Energie &Utilităţi la nivel Global din cadrul KPMG, deşi UE a stabilit ca până în anul 2020 un procent de 20% din consumul final de energie să fie asigurat din surse regenerabile, actuala criză financiară şi declinul economic au încetinit evoluţia proiectelor în domeniul energiei din surse regenerabile.
În cadrul studiului realizat de KPMG (intitulat ‘The winds of change’) au fost intervievaţi 200 de membri executivi din domeniul energiei la nivel global, identificându-se domeniile cu un puternic potenţial pentru viitoare tranzacţii comerciale şi abordându-se implicaţiile recesiunii pe piaţă.
Raportul arată că, atraşi de subvenţiile generoase ale guvernului, aproape de două ori mai mulţi respondenţi (42%) au menţionat Statele Unite ca fiind ţara în care sunt interesaţi să facă investiţii, comparativ cu cea de-a doua cea mai importanta destinaţie (India 24 %). Anunţul politic al Statelor Unite de susţinere a „iniţiativelor verzi” a stimulat asumarea unor angajamente internaţionale, care la rândul lor au avut un efect profund asupra domeniului energiei la nivel global, cu 63% dintre respondenţi fiind de părere că subvenţiile vor creşte. În timp ce unele dintre marile companii din domeniul energiei din Europa se simt în impas nu numai datorită fondurilor dar şi datorită veşnicelor probleme legate de planificare şi acces la reţea, Statele Unite încep să pară mai atractive pentru investitorii străini impulsionaţi de stimulentele stabile din partea guvernului care creează potenţialul pentru un mediu comercial mai profitabil. Este interesant de observat că 81% dintre europeni sunt de părere că Preşedintele SUA, Barack Obama, îşi va onora angajamentele de mediu asumate, comparativ cu doar 51% dintre americani.
În urma studiului cu privire la Fuziuni & Achiziţii în domeniul surselor regenerabile de energie au reieşit următoarele:
· 78% dintre respondenţi sunt de părere că proiectele din domeniul energiei din surse regenerabile continuă să fie viabile din punct de vedere economic;
· 63% anticipează o creştere a subvenţiilor guvernamentale (comparativ cu 37% anul trecut);
· Tehnologiile convenţionale continuă să fie preferate în domeniu: mai mult de 60 % dintre respondenţi sunt de părere că producţia de energie eoliană şi solară terestră va creşte cu peste 5% în 2009, comparativ cu doar 38 % care prognozează nivele similare de creştere a producţiei de energie eoliană offshore şi doar 19% care anticipează nivele similare de creştere a producţiei cu ajutorul tehnicilor marine;
· 42% dintre respondenţi intenţionează să facă investiţii în Statele Unite; 24% în India; 22% în China şi 21% în Canada (respondenţii ar putea investi în mai mult de o ţară);
· 44% cred că viitoarea conferinţă ce va avea loc la Copenhaga (pentru a numi un succesor la tratatul Kyoto) va fi un moment de răscruce care va conduce la investiţii crescute comparativ cu doar 18 % care nu împărtăşesc aceeaşi opinie.
Sectorul energiei din surse regenerabile a avut însă mult de suferit în urma declinului economic, cu indicele bursier al companiilor listate, active în domeniul energiei regenerabile (indicele NEX) înregistrând o scădere de 65% din ianuarie 2008 până în martie 2009, cea mai mare diminuare fiind înregistrată în trimestrul patru al anului 2008.
Conform studiului, se aşteaptă ca mărimea tranzacţiilor să sufere clar o schimbare iar vremea tranzacţiilor de miliarde de dolari pare să se fi încheiat, cel puţin pe termen scurt, cu aproape de patru ori mai mulţi respondenţi susţinând probabilitatea scăderii acestora ca număr faţă de cei care se aşteaptă la o creştere. În plus, mai puţin de un sfert (24 %) dintre companii anticipează că vor investi mai mult de 100 milioane dolari în Fuziuni & Achiziţii în domeniul energiei din surse regenerabile în următoarele 12 luni faţă de 39 % anul trecut.
Recesiunea a schimbat dramatic peisajul tranzacţiilor, beneficiarii principali părând a fi marile companii de utilităţi şi energie care sunt bine plasate pentru a profita de orice vânzări oportuniste. Lipsa unor situaţii financiare solide şi a unor relaţii pe termen lung cu creditorii îi defavorizează pe mulţi dintre întreprinzătorii mai mici: 70 % dintre respondenţii de la companiile mai mici (cu venituri sub 500 milioane dolari) susţin că sursele de finanţare sunt mai dificil de găsit decât cu un an în urmă, comparativ cu 57 % dintre companiile mai mari. Respondenţii au prognozat, de asemenea, un declin al activităţilor finanţate din fonduri de hedging (hedge funds) pentru infrastructură şi fonduri de investiţii. Studiul sugerează că în timp ce finanţarea de către terţe părţi a devenit dificilă, cei care pot prezenta situaţii financiare solide – ca de exemplu marile companii din domeniul energetic – sunt bine poziţionate pentru a profita de tranzacţii avantajoase.
Câteva constatări cu privire la implicaţiile declinului economic asupra activităţii de Fuziuni &Achiziţii sunt următoarele:
· 58 % dintre cei intervievaţi se aşteaptă să reducă semnificativ proiectele planificate sau în curs datorită declinului economic;
· 58 % au afirmat că vor cheltui mai puţin de 50 milioane dolari pentru Fuziuni & Achiziţii anul acesta;
· 55 % dintre respondenţi sunt de părere că va creşte numărul tranzacţiilor cu plăţi întârziate sau condiţionate;
· 57 % din personalul executiv de la companiile mari (cu venituri mai mari de 10 miliarde dolari) au afirmat că fondurile sunt mai dificil de găsit acum comparativ cu 70% dintre membrii executivi de la companiile mai mici (cu venituri sub 500 milioane dolari).
Între timp, creşterea utilizării energiei din surse regenerabile constituie obiectivul principal al Uniunii Europene conform celor afirmate de Péter Kiss, coordonatorul sectorului de Energie &Utilităţi la nivel Global din cadrul KPMG şi coordonator al sectorului energie al KPMG în Europa Centrală şi de Est. “Uniunea Europeană a stabilit ca până în anul 2020 un procent de 20% din consumul final de energie să fie asigurat din surse regenerabile,” a explicat el. “Creşterea procentului de energie produsă din surse regenerabile din consumul total de energie va reduce semnificativ emisiile de gaze de seră”.
Având în vedere numeroşii factori care afectează perspectivele de dezvoltare a producţiei de energie din surse regenerabile în Europa Centrală şi de Est, actuala criză financiară şi declinul economic au încetinit evident evoluţia proiectelor de producţie a energiei din surse regenerabile. Apetitul pentru risc al instituţiilor financiare s-a diminuat semnificativ pe măsură ce acestea devin tot mai prudente atunci când se pune problema investiţiilor.
După cum afirmă Kiss, băncile sunt interesate în proiecte şi investiţii în surse regenerabile cu un grad maxim de siguranţă comercială şi care încă sunt mult mai costisitoare decât tehnologiile convenţionale de generare a energiei şi care prin urmare sunt viabile numai dacă se bucură de un sprijin semnificativ din partea statului (subvenţii pentru investiţii şi/sau subvenţii pentru funcţionare), aşa încât acestea se află într-o poziţie dezavantajoasă.
“Dacă ne vom uita la potenţialul de resurse regenerabile de energie, la dimensiunea pieţei de electricitate, la decalajul existent faţă de obiectivele stabilite de Uniunea European şi atractivitatea planurilor de susţinere,” a spus Kiss, „unele dintre cele mai atractive ţări pentru investiţii în generarea de energie eoliană, din biomasă, şi/sau hidro şi geotermală ar putea fi România, Polonia, Republica Cehă, Croaţia, Ungaria, Slovenia, şi Bulgaria.”
După cum explică Răzvan Mihai, Partner la KPMG în România, „piaţa de energie din România prezintă un potenţial ridicat pentru investitori, în special în domeniul surselor regenerabile. Multe instalaţii energetice au o vechime de 30 – 40 ani şi trebuie înlocuite, nu numai pentru a ţine pasul cu tehnologia modernă dar şi pentru a îndeplini angajamentele internaţionale privind protejarea mediului.
„În ultima perioadă investitorii din domeniul energiei regenerabile au fost atraşi cu precădere de energia eoliană, însă o serie de considerente cum ar fi costurile tehnologice în scădere au redirecţionat atenţia investitorilor către segmentul biomasă sau solar” a concluzionat Mihai.
*SFÂRŞIT*
Despre KPMG:
KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. Ne desfăşurăm activitatea în 145 de ţări şi avem 123.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume. Societăţile independente membre ale reţelei KPMG sunt afiliate la KPMG Internaţional , o corporaţie elveţiană. Fiecare societate KPMG este din punct de vedere legal o entitate separata si distincta si se descrie ca atare.
În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent dispunem de un număr de peste 600 de angajaţi şi parteneri, atât cetăţeni români cât şi expatriaţi.
© 2009 KPMG România SRL, societatea română membră a KPMG Internaţional, o corporaţie elveţiană. Toate drepturile rezervate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp