Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:27 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionatul Naţional de Kung-Fu, la Maritimo

ro

15 Jul, 2015 14:39 1255 Marime text
              Este vară, însă nu toată lumea alege să meargă la plajă. Cel puţin nu sâmbătă, 18 iulie 2015, deoarece în această zi, toată România şi-a dat întâlnire la Maritimo Shopping Center, pentru a participa la Ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Kung-Fu. Campionatul este organizat pentru copii de 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, cadeţi 14-15 ani, juniori 16-17 ani, tineret 16-20 ani, seniori 18-34 ani, la feminin şi masculin, iar probele sunt următoarele, pentru individual: "Non-Contact Sanda", "Tuishou" şi "Erjie-Gun Fight". Potrivit preşedintelui Clubului Sportiv "Marea Neagră" Constanţa, şef luc. dr. Florin Iordănoaia, 6 Duan Kung-Fu, după acest campionat vor fi stabiliţi componenţii lotului naţional de Kung-Fu, pentru probele menţionate mai sus.
               "Non-Contact Sanda" este o probă de luptă ce îşi are originea în practicile călugărilor Templului "Shaolin" din China. În această formă de luptă sportivă nu se atinge faţa adversarului, lupta se execută cu pumnii, picioarele, salturi şi proiectări, dar oferă o protecţie totală a sportivilor.
               "Erjie-Gun Fight" este o luptă sportivă cu bastonul cu două segmente, care provine din zona de sud a Chinei, fiind una dintre cele mai spectaculoase forme de luptă sportivă. "Erjie-Gun" este una dintre cele mai cunoscute arme albe orientale. La campionat se foloseşte o armă moale, flexibilă şi imitativă, nepericuloasă. "Erjie-Gun" este mai cunoscut  cu numele japonez de "Nunchaku".
            "Tuishou" (înseamnă "mâini lipicioase"), este o probă sportivă care provine din stilurile interne şi din cele din sudul Chinei. Este o formă de luptă prin care adversarii caută să se dezechilibreze reciproc şi cel care se dezechilibrează primul, pierde un punct. Din forma aceasta de luptă tradiţională au rezultat în timp şi alte forme de luptă care se regăsesc în Judo, Aikido şi Sumo.
            Aşadar, toţi amatorii de senzaţii tari sunt invitaţi la Maritimo, sâmbătă, 18 iulie 2015, la Intrarea 2, pentru a asista la cele trei spectaculoase probe sportive.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii