COSMOTE România a lansat o nouă platformă de comunicare pentru clienţii prepaid
COSMOTE România a lansat o nouă platformă de comunicare pentru clienţii prepaidCOSMOTE România s-a poziţionat încă de la intrarea pe piaţă ca fiind brandul căruia îi pasă de nevoile reale ale oamenilor, este aproape de ei şi le facilitează comunicarea, făcând-o accesibilă tuturor.
Trecând de la "Alături de tine" la "Lumea noastră eşti tu", COSMOTE a făcut încă un pas pentru a consolida relaţia emoţională cu consumatorii români. Pentru a transmite chiar mai puternic promisiunea brandului, COSMOTE România a lansat recent o nouă platformă de comunicare pentru a promova produsele sale adresate segmentului prepaid.
Deoarece tinerilor le place să petreacă cea mai mare parte din timpului lor liber afară din casă şi sunt mai degrabă orientaţi spre a ieşi în oraş, COSMOTE România a creat o platformă de comunicare originală, cu un concept inedit, construind un spaţiu unic, Café 076, unde se întâmplă tot felul de lucruri interesante. Oamenii trec prin încercări neaşteptate, pot să se exprime liber, astfel că trebuie să ajungi aici dacă vrei să te distrezi. În acest fel, COSMOTE are prilejul să se implice chiar mai mult în vieţile românilor, oferindu-le un loc comun cu care ei pot relaţiona, un loc unde distracţia se întâlneşte cu provocările zilnice.
Platforma de comunicare a fost dezvoltată în parteneriat cu Ogilvy România.
"Deoarece inovaţia este un element cheie în strategia noastră de marketing, avem grijă să reinventăm constant campaniile de comunicare pentru a ne surprinde publicul nu doar cu cele mai avantajoase oferte din punct de vedere calitate-preţ, dar şi cu iniţiative noi şi interesante. Acesta este motivul pentru care, cu această nouă platformă de comunicare, am ales să construim o locaţie nouă şi unică, creată special pentru a reflecta viaţa de zi cu zi a tinerilor care socializează cu prietenii lor. Cu un decor unic şi caractere recurente pentru toate reclamele, credem că brandul va câştiga chiar mai multă consistenţă iar publicul va răspunde pozitiv noilor noastre oferte", a declarat Costas Kapetanopoulos, Marketing and Communication Director, COSMOTE România.
Cristi Simion, Creative Director Ogilvy&Mather, despre campanie - "Un pas firesc după schimbarea sloganului - "Lumea noastră eşti tu" - este acela de a susţine promisiunea brandului şi la nivelul comunicării de produs. Aşa a apărut cafeneaua 076, locul în care mergi atunci când vrei să fii tu, să ieşi cu prietenii la discuţii, să te distrezi, să-ţi dai prima întâlnire, un loc special şi efervescent în care lumea ta se deschide. Fiecare spot aduce în prim-plan alte personaje cu alte poveşti, fiecare cu lumea lui diferită - dar extrem de veridică. Ceea ce ne dorim este ca toată comunicarea COSMOTE să surprindă momente din viaţa reală, în care oamenii să se regăsească. Noua platformă ne va ajuta să realizăm acest lucru."
În Cafe 076, un spaţiu modern cu detalii hi-tech, trei personaje recurente - Miki, Dan şi Andrei - se întâlnesc cu tot felul de provocări şi îi ajută pe clienţii cafenelei să descopere partea veselă şi distractivă a oricărei situaţii.
Lansarea campaniei a fost marcată de două execuţii:
Campania "Muzica" ce promovează extraopţiunea 4 în 1 pentru Cartela COSMOTE, este o campanie integrată de advertising (TV, radio, OOH, comunicare in store) având ca mesaj cheie: "Mai mulţi prieteni, mai multă distracţie!"
Există momente când prietenii fac diferenţa şi îţi schimbă dispoziţia, transformând o situaţie mai puţin plăcută într-o întâmplare amuzantă, veselă şi memorabilă. Povestea reclamei TV se concentrează pe modul în care aşteptarea cuiva poate deveni o experienţă muzicală incitantă, atunci când toţi clienţii cafenelei se implică pentru a creşte buna dispoziţie (cu ajutorul uimitorilor angajaţi - Miki, Dan şi Andrei).
Cu extraopţiunea 4 în 1 de la Cartela COSMOTE clienţii îşi pot suna prietenii şi pe cei dragi în orice moment al zilei, beneficiind de 70 de minute naţionale şi internaţionale, 70 de SMS-uri naţionale, 1200 de minute şi SMS-uri în reţea, toate pentru doar 6 euro credit/lună. În plus, cu Cartela Bonus 48 aceştia primesc înapoi 1 euro credit/lună, asfel că extraopţiunea este de fapt disponibilă pentru 5 euro/lună.
Campania "Adevăr sau Provocare" ce promovează extraopţiunea Start pentru Cartela COSMOTE este o campanie integrată de advertising (TV, radio, OOH, comunicare in store) având ca mesaj cheie: "Provoacă pe cine vrei tu la discuţii!"
Povestea reclamei TV se concentrează în jurul ideii că toate momentele în care începerea unei conversaţii poate fi dificilă, transformarea ei printr-o abordare diferită ar putea fi calea către success. O replică inteligentă şi amuzantă ar putea ajuta pe cineva să fie remarcat, iar cu ajutorul celei mai accesibile extraopţiuni de pe piaţă, succesul este garantat. Adevăr sau provocare poate fi pentru unii doar un joc, însă unul dintre clienţii cafenelei se foloseşte de el pentru a începe o discuţie cu Miki.
Cu extraopţiunea Start clienţii pot beneficia de 400 de minute în reţea şi 40 de minute naţionale, totul pentru doar 3,5 euro credit/lună. Cu cartela Bonus 48 aceştia primesc înapoi 1 euro credit/lună, astfel că preţul final este 2,5 euro credit/lună.
Echipa Ogilvy care a contribuit la această campanie este formată din: Albert Nica - Executive Creative Director, Cristi Simion - Group Creative Director, Cristi Dita - Art Director, Alexandra Manoila - Copywriter, Andreea Constantinescu - Art Director, Alexandru Badarau - Copywriter, Anca Ungureanu - Art Director, Traian Aron - Art Director, Costin Bogdan - Copywriter, Raluca Petrescu - Account Director, Bogdan Sonea - Account Manager, Claudia Dobrea - Account Executive, Raluca Sultan - Senior Strategic Planner.
Din partea COSMOTE România, echipa care a coordonat crearea acestei platforme de comunicare este formată din: Costas Kapetanopoulos - Marketing & Communication Director, Dana Bursuc - Marketing Communications Senior Manager, Mirela Ghiţă - Head of Office, Anca Abaza - Brand Manager, Ciprian Postelnicu - Media Manager, Elena Răduţă - Media Specialist.
***
COSMOTE România avea 6,7 milioane de clienţi la 30 iunie 2010. Lansată în 2005, COSMOTE România a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare a reţelei din Europa, conform raportului Citigroup din iunie 2007. În mai puţin de cinci ani, COSMOTE România şi-a depăşit competitorii în ceea ce priveşte reţeaua de acoperire naţională. În prezent, COSMOTE România oferă acoperire pentru 99% din populaţie şi 90% din teritoriu. COSMOTE România este divizia locală a COSMOTE Group, operatorul cu cea mai extinsă prezenţă în sud-estul Europei, care are o bază de 21,6 milioane de clienţi în Grecia, Albania, Bulgaria şi România. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.cosmote.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp