COSMOTE România şi-a menţinut un traseu relativ stabil în T1 2013

08 May, 2013 11:50
ZIUA de Constanta
843
Marime text
COSMOTE România şi-a menţinut un traseu relativ stabil în T1 2013
Bucureşti, 8 mai 2013
COSMOTE România anunţă rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului fiscal 2013, încheiat la 31 martie 2013, conform indicatorilor de performanţă raportaţi astăzi de către OTE Group.
În T1 2013, COSMOTE România şi-a menţinut un traseu relativ stabil pentru principalii indicatori de performanţă, în pofida provocărilor economice şi de reglementare, care au afectat piaţa în ansamblu. Baza de clienţi business ai COSMOTE România a crescut cu 21,4% în T1 2013 faţă de T1 2012, reflectând succesul ofertelor personalizate ale companiei pentru categorii profesionale specializate şi sinergiile cu Romtelecom pe segmentul B2B. De asemenea, baza de clienţi 3G a crescut cu 28,6% comparativ cu T1 2012.
La finalul lui martie 2013, numărul total de clienţi ai COSMOTE România (inclusiv Zapp) a fost de 6,1 milioane, proporţia abonaţilor fiind de 24,9%, aproximativ la acelaşi nivel cu T1 2012, ca urmare a creşterii segmentului business şi a ofertelor atractive pentru segmentul rezidenţial.
Veniturile totale din primul trimestru din 2013 au atins 108,2 milioane euro, înregistrând o scădere de 7,8% comparativ cu acelaşi trimestru din anul trecut, pe fondul diminuării tarifelor de terminare a apelurilor cu peste 25% în T1 2013 versus T1 2012.
EBITDA (câştiguri operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a scăzut cu 6,2% versus T1 2012, ca urmare a măsurilor drastice de reglementare. Marja EBITDA a atins 22,5%, în creştere cu 0,4 puncte procentuale versus T1 2012.
ARPU (venitul mediu per utilizator) în T1 2013 a scăzut cu 5,9% comparativ cu T1 2012, ca urmare a scăderii valorii ARPU pentru apelurile primite, aceasta fiind influențată de descreșterea tarifelor de interconectare.
“Primul trimestru din 2013 vine după un an dificil, cu multe provocări externe care au necesitat acţiuni rapide şi eficiente. Suntem mulţumiţi pentru stabilitatea obţinută în privinţa veniturilor şi a ARPU, precum şi pentru creşterea semnificativă a segmentului business, în ciuda unei competiţii acerbe, a scăderii tarifelor de interconectare şi a investiţiilor masive. Prin recenta lansare a serviciilor 4G şi prin portofoliul extins de produse şi servicii inovatoare menite să acopere toate nevoile clienţilor, ne îndreptăm încrezători către perioada următoare”, a spus Konstantinos Apostolou, Chief Financial Officer COSMOTE România.
COSMOTE România investeşte constant în dezvoltarea lanţului său de distribuţie naţională, care consta, la finalul lunii martie 2013, în aproximativ 540 de puncte de vânzare în întreaga ţară.
Cu o cotă de piaţă de aproximativ 24%, COSMOTE România va continua să se concentreze pe extinderea segmentelor broadband şi corporate, rămânând în acelaşi timp operatorul preferat al românilor, aşa cum o arată cele mai recente rezultate în privinţa portabilităţii.
***

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii