Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:47 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Economiile periferice ale Zonei Euro îşi recapătă treptat competitivitatea şi au venituri în creştere din turism

ro

20 Aug, 2013 14:19 1025 Marime text
Bucureşti, 20 august 2013 – Economiile periferice ale Zonei Euro, puternic afectate de criza datoriilor suverane, îşi recapătă treptat competitivitatea şi profită de pe urma unui număr în creştere de turişti străini, arată o analiză recentă a PwC.
 
Pentru prima dată în ultimii trei ani, avem parte de o vară mai liniştită, fără o criză iminentă în Zona Euro. Câţiva factori au ajutat la reducerea riscurilor pe termen scurt cu care se confruntă economiile periferice ale Zonei Euro, incluzând „Relaxarea Cantitativă” şi angajamentul Băncii Centrale Europene (BCE) de a face „orice este necesar” pentru salvarea Zonei Euro folosind programul de cumpărare de titluri de stat. Drept rezultat, dobânzile la împrumuturile publice ale economiilor periferice au scăzut cu 2-3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, nu înseamnă că state precum Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania sunt acum în afara oricărui pericol.
 
Un aspect cheie al redresării îl reprezintă recâştigarea treptată a competitivităţii statelor periferice. Costurile salariale s-au redus cu 20-30% în ultimii 4 ani. Însă factori temporari precum reducerile salariale şi creşterea şomajului au contribuit cel mai mult la această evoluţie. Deşi costurile au scăzut, lipsesc încă reformele pieţei muncii pentru a creşte flexibilitatea salarială. Prin urmare, există riscul ca pe viitor competitivitatea să fie erodată atunci când noul ciclu de creştere va duce pieţele muncii în linie cu creşterea economică.
 
Reducerea costurilor s-a dovedit de bun augur pentru turism, un sector cheie pentru aceste economiile periferice. Veniturile din turism contribuie cu până la 5% la formarea PIB în aceste state, iar creşterea numărului de turişti (cu până la 23% în Spania din 2009 şi până în prezent) a dat motive de optimism.
 
Economiile periferice au făcut progrese rezonabile în reducerea deficitelor publice, plecând totuşi de la niveluri foarte mari ale acestora. Recesiunea prelungită lucrează însă împotriva eforturilor autorităţilor publice. Prognozele PwC arată că economiile periferice vor înregistra o contracţie economică mai mare de 1% în 2013. Acest lucru agravează problema datoriei publice în două moduri. Valoarea totală a datoriei va continua să crească până în momentul eliminării complete a deficitelor, iar în acelaşi timp raportul dintre datoria publică şi PIB va continua să crească pe măsură ce economia se contractă. Nivelul datoriei este de asemenea o preocupare pentru sectorul privat, în condiţiile în care sistemul bancar rămâne fragil. Un raport de evaluare al BCE cu privire la calitatea activelor bancare în regiune care va fi publicat în curând se doreşte să îndepărteze incertitudinea din jurul mai multor bănci care operează în regiune.
 
Cea mai dureroasă zonă rămâne piaţa muncii, nivelul şomajului în statele din zonă continuând să crească, iar în unele cazuri este dublu faţă de media din Zona Euro. Pe termen scurt acest lucru reprezintă un impediment major pentru cererea internă, ca şi pentru încrederea consumatorilor şi a întreprinzătorilor. Şomajul de lungă durată şi nivelul ridicat al şomajului în rândul tinerilor poate dăuna economiei şi productivităţii în măsura în care unele aptitudini vor fi pierdute în rândul şomerilor.
 
În vreme ce situaţia din economiile periferice rămâne tensionată, riscurile de default şi de ieşire din Zona Euro s-au redus simţitor faţă de anul trecut. Indicatori recenţi precum indicele PMI (Purchasing Managers Index) sugerează faptul că rata de contracţie a economiei este în scădere, iar stabilizarea se va produce către sfârşitul acestui an. Companiile care sunt interesate de investiţiile pe termen lung şi care sunt dispuse să gestioneze încă o perioadă de riscuri pe termen scurt s-ar putea vedea în situaţia de a capitaliza momentul redresării economice.
 
 

Despre raport
 
Pentru a descărca raportul în integralitate, vă rugăm să accesaţi următorul link: http://www.pwc.co.uk/economic-services/global-economy-watch/peripheral-europe-summertime-but-the-living-is-not-easy.jhtml
 
Despre PwC
 
Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.com/ro.
 
© 2013 PwC. Toate drepturile rezervate.

                
PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii