În România, ieftinirea carburanţilor este «aritmetic» justificată
În România, ieftinirea carburanţilor este «aritmetic» justificatăPreţul petrolului a scăzut cu 7,44% de la maximul anului înregistrat în martie. Pe termen mediu şi lung: proiectul Obama de limitare a speculaţiilor de pe piaţa petrolului ar putea avea un efect de crestere a volatilitatii pretului- dacă se va implementa-, iar o nouă infuzie de lichidităţi efectuată de Federal Reserve ar putea urca din nou semnificativ preţul petrolului. ... Până atunci însă, în România, «aritmetica» preţul petrolului-curs USDRON arată că ar fi logică o ieftinire a carburanţilor cu cca 6%.
Scăderea preţului petrolului cu 7,44% de la maximul anului (128,36 dolari/baril, nivel atins pe 1 martie) până la cotaţia marcată vineri la închiderea burselor poate fi explicată atât prin relaxarea investitorilor în privinţa riscurilor escaladării conflictului din Iran, cât şi prin prisma semnalelor nefavorabile privind economia globală. «Conflictul militar în strâmtoarea Hormuz a devenit un scenariu mai îndepărtat, după ce Iranul s-a aşezat la masa negocierilor, lăsând «fără carburant»o parte din speculatorii care au intrat la cumpărare în piaţa petrolului, mizând pe o întrerupere abruptă a exporturilor iraniene şi o creştere accentuată a preţului. Scăderile preţului petrolului din martie şi aprilie au fost susţinute şi de veştile negative privind piaţa muncii din SUA, împreună cu teama că Spania ar putea ajunge să plătească dobânzi prea greu de suportat pentru economia deja slăbită de recesiune. Criza care afectează zona Euro riscă să tragă în jos nu doar economia regiunii, ci şi pe cea a partenerilor comerciali importanţi, diminuând cererea de petrol şi deci contribuind la scăderea preţului său», a arătat Claudiu Cazacu, analist-șef al sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Creşterea PIB în China a fost de 8,1%, ritm anualizat în trimestrul întâi al anului, marcând o încetinire semnificativă faţă de rata de 8,9% din trimestrul anterior. Deşi importurile de petrol ale Chinei au crescut cu 11% în martie, producţia locală a încetinit, întrucât cererea totală în China a scăzut la 9,51 milioane de barili pe zi.
Dincolo de orizontul actual dominat de pesimism în privinţa preţului petrolului, pentru lunile următoare se profilează evenimente cu potenţial de apreciere a preţului acestuia. Ca răspuns la o rată a şomajului care refuză să coboare sub 8% în SUA, Fed ar putea decide să injecteze din nou lichidităţi în economie, în ciuda opoziţiei unora dintre membrii Consiliului de Politică Monetară. Această abordare ar stimula percepţia unei inflaţii viitoare, sporind astfel apetitul pentru mărfuri în general şi pentru petrol în special. Pe de altă parte, la jumătatea acestui an devine valabil embargoul european impus exporturilor de petrol din Iran. Chiar dacă Arabia Saudită creşte producţia pentru a acoperi locul liber lăsat de Iran, aceasta înseamnă o diminuare masivă a capacităţii de rezervă, iar piaţa ar fi mult mai sensibilă la întreruperi de alimentare cu petrol dinspre Irak, Marea Nordului sau Nigeria, de exemplu. «Pentru moment, consumatorii de carburanţi pot răsufla uşuraţi; în lunile următoare însă, riscul unor evenimente geopolitice imprevizibile, în primul rând în Iran, nu este înlăturat, cum nici politica monetară a Fed nu poate fi ignorată ca factor de apreciere a preţului petrolului», a precizat Claudiu Cazacu.
În acelaşi timp, fluctuaţiile în piaţa futures americană ar putea fi amplificate în viitor de un nou proiect de regulament propus de către Preşedintele Barack Obama, care ar viza limitarea activităţii speculatorilor pe piaţa de petrol. «Proiectul preşedintelui Obama încearcă să limiteze accesul speculatorilor pe piaţa petrolului, inclusiv prin mărirea sumelor depuse drept garanţie pentru a putea tranzacţiona, în ideea reducerii speculaţiilor care au scumpit la începutul acestui an cotaţia barilului de ţiţei. Rezultatul însă ar putea să nu fie cel aşteptat, ci dimpotrivă, absenţa speculatorilor din piaţă ar putea reduce lichiditatea pieţei, mărind variaţiile preţului în situaţia unor evenimente neaşteptate», a arătat Claudiu Cazacu.
În ceea ce priveşte România, de la 1 martie (când petrolul a atins maximul de preţ pe acest an) şi până vinerea trecută, leul a pierdut 1,41% în faţa dolarului American, moneda în care este cotat petrolul. "Ţinând seama de deprecierea monedei naţionale şi de scăderea de 7,44% a preţului petrolului, pare logică o ieftinire a carburanţilor de aproximativ 6% în cazul unei transmisii integrale a mişcărilor de piaţă în aritmetica preţurilor <<la pompă>>, al cărei efect ar trebui să fie vizibil într-un orizont de câteva săptămâni", a precizat Claudiu Cazacu.
****
Despre X- Trade Brokers DM SA
X- Trade Brokers DM SA este o casă de brokeraj înfiinţată în Polonia, în anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 21 tari din Europa, Asia si America Centrala, fiind autorizată şi monitorizată de instituţiile locale care reglementează pieţele de profil din fiecare tara in care isi desfasoara activitatea. Sucursalele au identitati juridice distincte si se supun legislatiilor fiecarei tari. Fondurile clientilor sunt separate de fondurile companiei, decontarile tranzactiilor se realizeaza in fiecare tara in care compania are sucursale.
X-Trade Brokers cotizeaza la mai multe fonduri de compensare a investitorilor si se supune tuturor cerintelor de adecvare a capitalurilor si procedurilor de gestionare a fondurilor clientilor conform MIFID.
X- Trade Brokers acţionează ca intermediar pe Bursa din Varşovia şi ca formator de piaţă de instrumente derivate- Contracte pentru Diferenţă (CFD-uri) şi Opţiuni- având ca activ suport instrumente tranzacţionate pe toate continentele pe pieţele valutare (forex), monetare, de mărfuri şi, respectiv, de capital (acţiuni şi indici bursieri).
X-Trade Brokers tranzacţionează instrumente derivate pe piaţa extrabursieră, decontările tranzacţiilor efectuându-se direct între participanţii la piaţă (instituţii financiare, bănci, brokeri, dealeri sau investitori individuali- persoane fizice sau juridice). XTB deţine platforme de tranzactionare on-line de ultima tehnologie şi nu percepe taxe sau comisioane pentru utilizarea aplicaţiilor şi nici pentru deschiderea / închiderea poziţiilor. Clienţii au acces permanent la conturile de investiţii.
La nivel european, X-Trade Brokers are peste 30.000 de clienţi care tranzacţionează lunar un volum ce depăşeşte 35 miliarde Euro (in marja).
Incepand cu anul 2010, XTB este partener corporate in Formula 1 al Vodafone McLaren Mercedes.
Pe piaţa din România, X- Trade Brokers s-a lansat oficial în februarie 2009 şi este autorizatǎ de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Pana in prezent, X-Trade Brokers Romania a educat mai mult de 21.000 de persoane prin programele educationale pe care le desfasoara pe teritoriul tarii.
Volumele lunare de tranzactionare in Romania ating acum 1 miliard de euro (in marja).
Pentru mai multe informaţii vǎ invitǎm sǎ vizitaţi www.xtb.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp