Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
00:19 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lidl desfășoară cea mai mare campanie de educație rutieră din România, cu sprijinul Poliţiei Rutiere Române

ro

24 Sep, 2013 13:57 1884 Marime text
Bucureşti, 24 septembrie 2013 - Lidl organizează, cu sprijinul Poliției Rutiere Române, cea mai amplă campanie de educație rutieră din România - „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Astfel, pe 29 septembrie, de la ora 10:00, în toate magazinele Lidl din țară, simultan, va avea loc o lecţie interactivă de circulaţie rutieră şi jocuri educative pentru copii. Părinţii sunt aşteptaţi împreună cu cei mici în parcarea oricărui magazin Lidl, pentru a asista la acest curs antrenant, în cadrul căruia copiii vor învăța cum să circule și să traverseze corect. Cursul va fi disponibil și pe internet, printr-o transmisie live pe canalul de YouTube Lidl România.
 
Analiza evoluţiei dinamicii accidentelor grave de circulaţie a relevat faptul că, la nivel naţional, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut s-au înregistrat 204 accidente de circulaţie în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii cu vârste între 5 şi 10 ani, în urma cărora a rezultat decesul a 20 de copii şi rănirea gravă a altor 189. Pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei probleme şi a preveni astfel de situaţii neplăcute, Lidl a început colaborarea cu Poliția Rutieră Română și a inițiat campania „Verde la educaţie pentru circulaţie”.
 
În 163 de locaţii din ţară şi în fiecare judeţ, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române vor fi alături de cei mici pentru a-i învăţa pe aceştia cum pot să devină pietoni responsabili. Cursul are o parte teoretică, în cadrul căreia copiii vor învăța toate detaliile legate de semnele de circulație și cele mai importante reguli de care trebuie să țină cont atunci când doresc să traverseze. Ulterior, cei mici vor fi introduși într-un orășel miniatural, pentru a pune în aplicare toate cunoștințele acumulate. Toți copiii prezenți vor fi premiați de către Lidl și reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române.
 
„Ne-am propus să organizăm o campanie de responsabilizare a copiilor, dar şi a părinţilor deopotrivă, pentru a trage un semnal de alarmă asupra riscului la care sunt expuşi cei mici atunci când circulă singuri pe stradă, fără a cunoaşte regulile de circulaţie. Toţi cei care doresc să participe la acest curs interactiv, susținut de către reprezentanții Poliției Rutiere Române sunt aşteptaţi în parcarea oricărui magazin Lidl din țară, pe 29 septembrie, de la ora 10:00. Pentru cei care nu au posibilitatea să se deplaseze până acolo, am pregătit o sesiune de transmisie live a cursului, care va putea fi vizualizată pe canalul de YouTube Lidl România.”, declară Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.
 
„Apreciem inițiativa Lidl România, pe care o sprijinim. Pentru Poliția Română, prevenirea accidentelor rutiere este o prioritate. Considerăm că este necesar ca orice copil să înveţe şi să respecte regulile de circulaţie, pentru a preîntâmpina situații nefericite. Sperăm ca acest proiect să-i ajute atât pe copii, cât şi pe părinţi să conștientizeze importanța semnelor de circulație.”, declară Diniţă Lucian, Comisar Şef de Poliţie, Director Direcţia Rutieră.
 
Contact: presa@lidl.ro, georgiana.tugearu@lidl.ro, tel  0374 819 256
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii