Orange încurajează legătura dintre performanța academică și performanța în business
Orange încurajează legătura dintre performanța academică și performanța în business
13 Mar, 2013 11:36
ZIUA de Constanta
1061
Marime text
Orange încurajează legătura dintre performanța academică și performanța în business
Bucureşti, 13 martie 2013. Orange România continuă și în anul universitar 2012-2013 Orange Educational Program în cadrul Academiei de Studii Economice din București, oferindu-le studenților posibilitatea să înțeleagă și să observe cum pot fi aplicate cunoştinţele teoretice dobândite la facultate în situaţii practice de business.Anul acesta, peste 500 de studenți au participat la prezentări, cursuri și workshopuri pe teme variate, de la dezvoltarea carierei și provocările cărora tinerii absolvenți trebuie să le facă față atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă și până la teme specifice despre managementul proiectelor, procesele de achiziții sau dezvoltarea organizațională. Toate aceste acțiuni au avut rolul de a oferi studenților ocazia să privească într-un mod cât mai practic viitorul lor profesional, din perspectiva mediului de business.
Următoarea prezentare va avea loc pe 15 martie și va trata teme financiare, cu accent pe activități de trezorerie, iar în perioada următoare se va organiza un workshop pe tema managementul carierei.
Un moment special pe care Academia de Studii Economice îl sărbătorește anul acesta este aniversarea a 100 de ani de existență, pe 11 aprilie. Cu această ocazie, Orange Educational Program va fi alături de studenții din A.S.E. pe parcursul întregii zile, cu workshop-uri și prezentari interactive, dar și cu un concurs cu premii, unde studenții vor fi provocați să contribuie cu idei care să susțină inovația și simplitatea în serviciile de telecomunicații. Studenții vor putea afla în curând mai multe detalii despre programul acestei zile de pe site-ul www.orange.ro/educational-program.
„Orange investește în tinerele generații de absolvenți prin programe educaționale desfășurate în mai multe universități din țară și din București, oferindu-le acestora posibilitatea să intre în contact încă din facultate cu cerințele și provocările reale din mediul de business. Prin Orange Educational Program, ne propunem să le oferim studenților, într-un mod transparent, acces expertiza de business de care au nevoie pentru a se integra cât mai ușor în mediul profesional”, a declarat Andreea Pătrașcu, Training & Organisational Development Manager la Orange România.
Orange Educational Program a fost lansat în parteneriat cu A.S.E. în anul universitar 2011-2012 și a inclus workshop-uri și prezentări susținute de experți din cadrul Orange România din diferite zone de business. Orange derulează proiecte specifice și pentru studenții Universității Politehnice București în cadrul aceluiași program educațional, care a debutat acum 15 ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii