Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rafinăria Petromidia a reluat activitatea de producţie după finalizarea reviziei generale

ro

26 Nov, 2015 20:46 1329 Marime text
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a reluat activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie, după finalizarea în condiţii de siguranţă a reviziei generale programate, conform legislaţiei în vigoare.

“Activitatea de producţie a rafinăriei Petromidia se desfăşoară în flux normal, cantitatea de materie primă procesată zilnic fiind de 14.000 tone. Estimăm că rafinăria va prelucra o cantitate totală de materii prime de aproape 5 milioane tone la finalul anului 2015, deşi activitatea de producţie a fost suspendată pentru mai mult de o lună, perioadă necesară reviziei generale. După finalizarea lucrărilor acestei revizii, echipamentele funcţionează cu un grad ridicat de siguranţă, la un cost scăzut de mentenanţă, având o disponibilitate mecanică de 96,5%“, a declarat Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare.

În prima jumătate a anului 2015, cantitatea de materii prime procesate la Petromidia a fost mai mare cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut şi a atins nivelul de 2,6 milioane tone. Rafinăria a procesat în 2014 o cantitate record de 5,05 milioane tone materii prime, fără opriri programate sau accidentale.

Lucrările reviziei generale programate, care se desfăşoară odată la 5 ani conform legislaţiei în vigoare pentru funcţionarea unei rafinării, au fost realizate şi coordonate de compania Rominserv, contractorul general al KMG International, dar şi de alte 44 de firme, fiind implicaţi aproape 4.000 de angajaţi. Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor şi atingerea obiectivului zero accidente, companiile de pe platforma Petromidia au luat măsuri suplimentare de protecţia muncii şi instruirea tuturor subcontractorilor care şi-au desfăşurat activitatea pe platforma Petromidia în această perioadă.
Investiţia necesară pentru revizia programată s-a ridicat la 77,5 milioane USD, iar lucrările au vizat, de asemenea, mentenanţa corectivă şi preventivă completă a echipamentelor, inspecţia tehnică a utilajelor, necesară pentru menţinerea funcţionării rafinăriei la capacitatea ei nominală.

Rafinăria Petromidia este cea mai mare unitate de profil din ţară, iar performanţele au fost realizate în urma investiţiilor susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, KazMunayGas, pentru creşterea capacităţii de prelucrare la peste 5 milioane tone anual, precum şi în modernizarea instalaţiilor industriale şi menţinerea funcţionării rafinăriei în condiţii optime.
 
Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare 
KMG International 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii