Se anunţă vremuri tulburi pentru armatorii care deţin nave de mare tonaj, arată un raport PwC
Se anunţă vremuri tulburi pentru armatorii care deţin nave de mare tonaj, arată un raport PwCRaportul PwC subliniază riscurile prezente pe o piaţă a navigaţiei oceanice „distorsionată"
Numărul vaselor de mare tonaj (de tip Capesize) va creşte în vreme ce cererea pentru minereu de fier transportat pe rute maritime va stagna în linii mari
Creştere estimată de 40% a numărului vaselor de mare tonaj în următorii 3 ani, fiind comandate 450 de nave de mari dimensiuni
Bucureşti, 30 noiembrie 2011. Se estimează că numărul vaselor de mare tonaj va creşte exponenţial în următorii 3 ani, în timp ce cererea pentru minereu de fier transportat pe căi maritime va stagna, se arată în raportul PwC „Dry Bulk Shipping - Capes of no Hope?"
În prezent există 1200 de vase de mare tonaj la nivel mondial, având o valoare de 45 de miliarde de dolari, dar se preconizează că alte 450 de vase urmează să fie construite în următorii 3 ani, ceea ce va crea un exces de capacitate de transport pe piaţă. Deşi o parte dintre aceste comenzi s-ar putea să fie amânate sau anulate, numărul de comenzi presupune că armatorii se aşteaptă la o creştere susţinută a comenzilor de transport pentru minereu de fier sau cărbuni, principalele materii prime transportate de vasele de mare tonaj.
Analiştii PwC arată că armatorii au comandat noile vase bazându-se pe creşterea cererii de transport pentru astfel de minereuri din ultimul deceniu.
Transportul de minereu de fier a crescut spectaculos în ultimul deceniu, sub influenţa cererii crescute a Chinei şi a investiţiilor sale masive în infrastructură. Cu toate acestea, raportul PwC arată că în următorii 5 ani cererea de transport pentru minereul de fier va creşte într-un ritm scăzut, foarte departe de estimările armatorilor.
Potrivit raportului, făcând abstracţie de apetitul pieţei chineze, cererea pentru transportul maritim de minereu de fier va fi scăzută pe multe dintre pieţele dezvoltate, având în vedere că cererea din Japonia şi din Europa de Vest va stagna. De asemenea, India nu va contribui la cererea de minereu de fier transportat pe rute maritime având în vedere rezervele sale interne considerabile de minereu de fier şi numărul mic de porturi de mare tonaj de care dispune.
„Jucătorii de pe această piaţă se aşteaptă ca următorul deceniu să semene cu precedentul în ceea ce priveşte creşterea cererii pentru transportul de materii prime. Acest calcul greşit a dus la acumularea de comenzi pentru construcţia foarte multor vase de mare tonaj. Însă creşterea reală a cererii de transport pentru minereu de fier va fi mult mai înceată, având în vedere saturaţia pieţei chineze. Luând în calcul existenţa mai multor vase de mare tonaj, având aproximativ aceleaşi cantităţi de minereu de transportat, s-ar putea să asistăm la un război al preţurilor între armatori", a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte, PwC Romania.
Situaţia va fi agravată de programele de construcţii de nave de mare tonaj ale marilor companii miniere. Acest lucru va duce la scăderea cantităţilor de minereu de transportat pe piaţa spot, într-un moment în care numărul de nave de mare tonaj creşte exponenţial.
„Deşi preţurile de transport au crescut în ultimele trei luni, ceea ce a dus la o îmbunătăţire temporară a situaţiei armatorilor, excesul de capacitate de transport va duce la scăderea preţurilor la nivelul costurilor de operare, ceea ce va pune o presiune foarte mare pe armatorii prezenţi pe piaţa spot", a adăugat Daniel Anghel.
Îngrijorarea majoră este că aceste probleme nu se vor limita la nivelul armatorilor. Sub presiunea preţurilor scăzute, la rândul lor armatorii vor întâmpina dificultăţi în a-şi rambursa creditele bancare, exportând criza la nivelul finanţatorilor. Băncile care au o expunere masivă pe piaţa de transport naval provin în cea mai mare parte din Marea Britanie, Germania, Grecia şi ţările scandinave, numai băncile britanice având active de peste 50 de miliarde de dolari americani în transportul maritim.
Notă:
1. Navele de mare tonaj de tip Capesize sunt vase destinate transportului de minereu vrac, în general de cărbuni şi minereu de fier. Termenul este aplicat în general vaselor cu o capacitate mai mare de 100.000 de tone deadweight.
Despre PwC:
Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu aproape 169.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.com/ro.
© 2011 PwC. Toate drepturile rezervate.
PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică separată. Vă rugăm să accesaţi pagina de internet www.pwc.com/structure pentru mai multe detalii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp