Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sectorul american de IT dominat de surprize extreme

ro

26 Jul, 2013 18:10 924 Marime text
"O bună parte dintre companiile americane care şi-au prezentat deja rapoartele financiare pentru trimestrul al doilea din anul 2013 au anunţat rezultate care au depăşit aşteptările, confirmând astfel alte semnale privind parcursul pozitiv al economiei americane; indicii bursieri au atins recent valori record, iar încrederea investitorilor în acţiuni şi instrumentele financiare bazate pe acţiuni a cunoscut un nou impuls. O serie de nume mari ale pieţei americane au anunţat însă rezultate dezamăgitoare, importante raportări sub aşteptări venind inclusiv din domeniul IT", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Astfel, după ce pentru o bună perioadă de timp Microsoft a reuşit să reziste bine pe o piaţă a PC-urilor în scădere (care a redus cererea pentru Windows), săptămâna trecută compania a anunţat rezultate cu mult sub aşteptări pentru trimestrul care s-a încheiat; acţiunile Microsoft s-au prăbuşit cu peste 13% în ultimele trei zile ale săptămânii de tranzacționare încheiate pe 19 iulie, dar îşi menţin o creştere de cca 15% până în prezent pe anul în curs. Compania a anunţat că va întreprinde o amplă reorganizare pentru a-şi dezvolta businessul pe segmentele de piaţă în creştere.
Google a raportat, de asemenea, vânzări şi profit sub aşteptări pe trimestrul al doilea, în mare tot din cauza efectelor migrării consumatorilor către smartphone-uri şi tablete; acţiunile Google au scăzut, la rândul lor, după anunţarea rezultatelor, dar şi-au menţinut o creştere de cca 23% de la începutul anului până pe 25 iulie.
Intel şi Ebay sunt alte nume notorii care se alătură plutonului de companii din IT care au raportat rezultate sub aşteptări pentru trimestrul trecut.
În zona favorabilă a rezultatelor din sectorul IT s-au aflat Facebook şi Apple, care au surprins pozitiv investitorii, ambele companii anunțând rezultate peste aşteptări pentru perioada aprilie- iunie, fapt ce a dat un impuls consistent acţiunilor lor. Acţiunile Apple au rămâs însă cu o scădere de cca 20% pe anul în curs (până pe 25 iulie). În ceea ce priveşte acţiunile Facebook, acestea au fost oricum pe un trend ascendent în ultimele săptămâni, dar saltul realizat ca urmare a prezentării rezultatelor financiare a fost unul "de senzație": acțiunile Facebook au urcat cu cca 30% pe 25 iulie comparativ cu ziua anterioară, aşa încât nu numai că au recuperat ceea ce mai rămăsese din deprecierea înregistrată în prima parte a anului, ci, la finele zilei de tranzacționare de ieri, au ajuns la o creștere de aproximativ 25% față de valoarea de la începutul lui 2013.
Yahoo a raportat, de asemenea, rezultate favorabile; acţiunile companiei au atins maximul ultimilor 5 ani, aprecierea fiind de aproape 40% pe anul curent până la 25 iulie.
Raportările mai au însă câteva săptămâni în faţă, iar Hewlett- Packard şi Cisco sunt doar două dintre numele mari din IT care sunt aşteptate să îşi prezinte rezultatele financiare în perioada următoare.
"În ceea ce priveşte restul sectoarelor, ar trebui menţionate rezultatele pozitive obţinute trimestrul trecut de multe bănci şi alte companii din domeniul financiar-bancar. Până la această dată, multe alte firme americane din diferite domenii de activitate au anunţat rezultate pozitive, dar, per ansamblu, cel puțin deocamdată, raportările nu au fost spectaculos de bune, aşa încât apreciem că, deşi se află pe un culoar favorabil, economia americană nu are încă un "avânt" foarte consistent. În orice caz, bursele americane vor rămâne volatile în perioada următoare, iar prin intermediul instrumentelor financiare bazate pe acţiuni investitorii pot profita de mişcările pieţei în ambele direcţii", a arătat Silviu Pojar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii