Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telekom Romania anunţă investiţii accelerate în 2016 și excelență în relația cu clienţii ca direcție prioritară

ro

01 Mar, 2016 14:54 1731 Marime text
 Investiţii de peste 180 milioane de euro planificate în 2016, în principal pentru extinderea reţelei de fibră optică şi a reţetelor 3G/4G, inovaţie şi excelență în relaţia cu clienţii; 
 Ținta pentru dezvoltarea infrastructurii de fibră optică: 2 milioane de gospodării acoperite de reţeaua FTTH până la sfârşitul anului;
 Excelenţă în relaţia cu clienţii: noi iniţative cheie pentru creşterea satisfacţiei clienţilor
 
Telekom Romania anunţă priorităţile strategice pentru anul 2016, care se vor concentra pe asigurarea celei mai bune experienţe pentru clienţi, prin tehnologii avansate, produse şi servicii inovatoare şi noi standarde în relaţia cu clienţii.
 
În 2016 Telekom Romania a planificat investiţii de peste 180 milioane de euro, cea mai mare parte urmând să fie direcţionată spre dezvoltarea şi extinderea rețelelor, atât pentru tehnologiile fixe, cât şi mobile. Compania va continua dezvoltarea dinamică a reţelelor FTTH (fiber-to-the-home) și 3G/4G, care stau la baza serviciilor inovatoare, interactive şi convergente, precum şi a unui portofoliu complet și extins de servicii IT&C pentru segmentul business. Telekom Romania va extinde cu peste 30% acoperirea rețelei bazate pe fibră optică, având ca obiectiv atingerea a 2 milioane de gospodării până la sfârşitul anului 2016. Pe segmentul serviciilor mobile, Telekom Romania va continua eforturile de modernizare, extindere şi optimizare a reţelelor 3G/4G, pentru a oferi clienţilor o experienţă superioară în utilizarea serviciilor de broadband mobil.
 
„Prioritatea noastră în 2016, ca furnizor de top de servicii integrate, este să ne consolidăm oferta unică pe acest segment. Vom continua să ne diferenţiem pe piaţă prin și mai multă valoare oferită clienţilor noştri şi prin cea mai bună experienţă pentru aceștia, în toate interacțiunile cu Telekom, indiferent de canalul folosit. Excelenţa în relaţia cu clienţii este cuvântul cheie pentru noi începând din 2016. Concret, aceasta se va traduce prin valoare adăugată pentru clienţii noştri, constând într-un număr crescut de beneficii, servicii inovatoare, competitive şi simplificate şi iniţiative speciale, menite să le ofere experienţe unice încă din prima zi petrecută alături de noi”, a afirmat Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.
 
Telekom Romania va lansa anul acesta mai multe iniţiative care vizează cu precădere excelența în relaţia cu clienţii, pe lângă cele deja existente: serviciul prioritar de relații cu clienții, iniţiativă lansată în luna mai 2015, care asigură cele mai rapide servicii de call center pentru clienţii MagentaONE, care sunt preluaţi, în medie, în 10 secunde; profesioniști special pregătiți pentru magazine şi centrele de contact, care oferă consultanţă clienţilor în alegerea celor mai bune servicii integrate fix-mobil, în funcţie de nevoile specifice de comunicare ale acestora; contactarea clienților pentru a verifica instalarea corespunzătoare a serviciilor, asigurând astfel cel mai înalt nivel de calitate.
 
În ceea ce priveşte oferta comercială, Telekom Romania va continua să se concentreze pe componentele strategice, care includ:
Un portofoliu îmbunătăţit de servicii convergente fix-mobil, prin oferta MagentaONE, care oferă clienţilor soluţii simple, accesibile și valoare adăugată, atât pentru familii, cât şi pentru afaceri;
Cea mai bună experienţă TV pe toate tipurile de ecran, cu accent pe televiziunea interactivă (IPTV), cu funcţionalităţi unice și cel mai mare număr de canale HD; conţinut sportiv de calitate şi în exclusivitate, precum UEFA Champions League şi UEFA Europe League; platforma Telekom TV Web & Mobile;
Un portofoliu extins pentru segmentul de business, care include singura ofertă convergentă cu componentă de cloud de pe piaţă, un portofoliu complet de soluţii fixe şi mobile, aplicaţii şi soluţii IT la cheie, servicii inovatoare de tip M2M şi cloud, având ca scop creşterea competitivităţii afacerii.
 ***
 
Despre Telekom Romania
 
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii inovatoare, fixe şi mobile, pentru o comunitate extinsă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
 
În 2015, Telekom Romania a lansat noul concept comercial MagentaONE, oferind pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companii. MagentaONE înseamnă un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Prin MagentaONE, Telekom Romania și-a consolidat poziția de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C pentru companiile din România.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
 
Telekom este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial în industria telecomunicațiilor, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii