Zamfirescu Racoţi Predoiu a asistat Menzies Romania în fuziunea cu două dintre subsidiarele sale

29 Mar, 2013 20:25
ZIUA de Constanta
915
Marime text
Bucureşti, 29 martie 2013: Menzies Romania S.A., parte a grupului Menzies Aviation plc, furnizor britanic global de servicii de handling pasageri, rampă şi cargo, a fuzionat prin absorbţie cu două dintre subsidiarele sale locale, respectiv Menzies Aviation Transilvania SRL şi Menzies Aviation Timişoara SRL. Procesul de fuziune a fost finalizat cu succes la începutul anului 2013.
Procedura a avut ca scop consolidarea economică şi funcţională a operaţiunilor societăţilor care au fuzionat, centralizarea managementului, realizarea unei sinergii în derularea activităţilor comerciale, susţinerea nevoilor investiţionale, asigurarea unei utilizări mai eficiente a resurselor umane şi logistice.
„Specificul activităţii societăţilor implicate a reprezentat principala provocare a acestei fuziuni: a fost necesar să se analizeze cu atenţie posibilitatea de a transfera autorizaţiile existente deţinute de societăţile absorbite către societatea absorbantă precum şi eventualele dificultăţi în a obţine în timp util noi autorizaţii, astfel încât fuziunea să nu creeze sincope în desfăşurarea normală a activităţii. Faptul că firma noastră oferă servicii integrate de asistenţă juridică şi fiscală a fost un factor important în finalizarea cu succes a operaţiunii: comunicarea perfectă între membrii celor doua echipe a eficientizat serviciile acordate şi a asigurat rapiditatea atât de necesară în cazul unor asemenea tranzacţii”, a declarat Anca Danilescu, Avocat asociat ZRP.
Pe parcursul procesului de fuziune asistenţa juridică şi fiscală a fost asigurată în integralitate de o echipă interdisciplinară a ZRP şi ZRP Tax, coordonată de Anca Danilescu, Avocat asociat respectiv de Ioana Hoeckl, Partener ZRP Tax. Printre consultanţii principali care au gestionat acest mandat se numără Iuliana Negoiţă – Avocat colaborator senior şi Daniela Zar – Tax Senior Manager.
***
Despre Zamfirescu Racoţi Predoiu
Născută din fuziunea a două cunoscute societăţi de avocaţi înfiinţate în anul 1995, Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România. ZRP oferă servicii de asistenţă juridică atât în domeniul avocaturii de business, cât şi în sfera litigiilor, arbitrajului şi consultanţei fiscale, şi este recomandată de anuarele internaţionale de specialitate pentru performanţele sale în variate arii de practică, precum: litigii, arbitraj, insolvenţă, drept financiar-bancar, drept societar / fuziuni şi achiziţii,
dreptul muncii, energie şi resurse naturale, proprietate intelectuală, drept imobiliar, piaţa de capital, drept fiscal etc.
ZRP are o echipă de 41 de avocați dintre care cinci parteneri – Stan Tîrnoveanu (Managing Partner), Ioana Racoți (Senior Partner), Călin-Andrei Zamfirescu (Senior Partner), Anca Danilescu (Partner), Cosmin Vasile (Partner).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii