Zamfirescu Racoţi Predoiu, alături de Transport Trade Services în tranzacţia cu IFC
Zamfirescu Racoţi Predoiu, alături de Transport Trade Services în tranzacţia cu IFC
Investiţia de 12 milioane de euro va ajuta TTS să îşi extindă flota de nave şi să dezvolte alte operaţiuni în porturile dunărene şi în Constanţa.
Bucureşti, 11 iulie 2012: Societatea de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) a asistat compania Transport Trade Services (TTS) în cadrul procedurii de negociere şi semnare a contractului de investiţie de tip private equity cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale. Investiţia IFC, realizată prin majorarea cu 10% a capitalului social al TTS, are ca obiect îmbunătăţirea şi extinderea serviciilor de transport şi logistică a grupului în România, în special a operaţiunilor derulate de-a lungul bazinului dunărean.
Proiectul a fost demarat in anul 2011 iar contractul a fost încheiat în urma unor negocieri complexe derulate pe parcursul mai multor luni. Avocaţii ZRP au acordat asistenţă juridică în cadrul procedurii de due dilligence, în negocierea documentelor tranzacţiei şi în implementarea post-semnare a acestora.
„Mandatul a fost unul complex prin prisma arhitecturii contractuale sofisticate şi a echipelor pluridisciplinare implicate. Provocarea principală a proiectului a constat în armonizarea intereselor părților cu mecanismele contractuale specifice unei astfel de tranzacții", a declarat Cătălin Micu, Managing Associate ZRP.
Echipa de avocaţi de la Zamfirescu Racoti Predoiu implicată în această tranzacţie a fost formată din Ioana Racoţi - Senior Partner, Cătălin Micu - Managing Associate, Iuliana Negoiţă - Senior Associate şi Mădălina Ivan, Associate.
###
Despre Zamfirescu Racoţi Predoiu
Născută din fuziunea a două cunoscute societăţi de avocaţi înfiinţate în anul 1995, Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România. ZRP oferă servicii de asistenţă juridică atât în domeniul avocaturii de business, cât şi în sfera litigiilor, arbitrajului şi consultanţei fiscale, şi este recomandată de anuarele internaţionale de specialitate pentru performanţele sale în variate arii de practică, precum: litigii, arbitraj, insolvenţă, drept financiar-bancar, drept societar / fuziuni şi achiziţii, dreptul muncii, energie şi resurse naturale, proprietate intelectuală, drept imobiliar, piaţa de capital, drept fiscal etc.
ZRP are o echipă de 40 de avocați dintre care cinci parteneri - Stan Tîrnoveanu (Managing Partner), Ioana Racoți (Senior Partner), Călin-Andrei Zamfirescu (Senior Partner), Anca Danilescu (Partner), Cosmin Vasile (Partner).
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Departamentul de Comunicare
SCA Zamfirescu Racoţi Predoiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp