Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:22 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ Cazinoul, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată

ro

01 Aug, 2018 20:50 2052 Marime text
“Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor” – un eveniment extraordinar, în premieră la Constanţa
 
„Te binecuvântez iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvântez cu ultima mea suflare“ – Regina Maria, „Povestea vieții mele“.

          Cea de-a doua Regină a României, Maria, este una dintre cele mai originale şi marcante personalităţi ale ţării noastre. A fost o femeie puternică, îndrăgostită de artă şi cultură, dar şi un spirit altruist, dur şi sensibil în acelaşi timp, şi una dintre cele mai frumoase şi elegante femei din toate timpurile.
          Cazinoul, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată, moda şi muzica de acum un secol, vocile extraordinare ale prezentului care reînvie emoţii din trecut, nume imense ale scenelor internaţionale, mărturii ale acelor vremuri – toate aceste elemente sunt reunite sub egida “Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”, un eveniment în premieră naţională la Constanţa, în care Regina Maria este celebrată în toate ipostazele sale, în cadrul sărbătoririi Centenarul Marii Uniri de la 1918 în oraşul nostru.
          “Unirea - Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor” debutează în data de 4 august, cu un vernisaj extraordinar al Expoziției „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“. Începând cu ora 19.00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, publicul va putea admira obiecte care au aparţinut Reginei, cărţi rare cu autograf, vestimentaţie şi lucrări de artă, expuse în premieră naţională la Constanţa. Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 19 august, potrivit programului MINAC.
 
          Tot pe 4 august, de la ora 21.30, pe platoul din fața Cazino-ului Constanța sunteţi invitaţi la unul dintre cele mai emoţionante evenimente care a avut loc vreodată la Constanţa. Amfitrioni sunt celebra Maia Morgenstern, Orchestra Simfonică Bucureşti, condusă de renumitul dirijor Jin Wang, şi interpreţii Jezebel, Vlad Miriţă, George Ionuț Vărban, Andrei Lazăr.
          Scena pe care vor evolua artiştii are ca fundal clădirea Cazinoului, aşa cum n-aţi mai văzut-o niciodată, căci, pentru o seară, Cazinoul se va întoarce la strălucirea de altădată, datorită celor mai noi trenduri în videomapping.
 
          În dinamica estetică a evenimentului intră, tot în premieră pentru Constanţa, colecția de design vestimentar contemporan realizată de celebrul designer Agnes Toma, colecție inspirată de imaginea Reginei soldat, a Mamei răniților, a celei mai frumoase regine a Europei acelor vremuri. Piesele vestimentare vor fi prezentate, în premieră, pe scena special creată pentru acest eveniment, colecția beneficiind de suportul muzical live al Orchestrei Simfonice București, precum și de interpretarea pianistului Răzvan Dragnea.
          De asemenea, organizatorii vor realiza o efigie turnată în bronz, operă a sculptorului Cosmin Hiristea, dedicată acestui eveniment marcant, efigie ce o reprezintă pe marea Regină Maria a României. Aceasta efigie va rămâne în patrimoniul Primăriei Municipiului Constanța și va putea fi amplasată într-un spațiu ales de autoritatea finanțatoare.
 


Proiect: UNIREA – Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor
Valoarea Totală a Proiectului: 552.000 lei
 
Asociația Asociația Philson Young                                       Proiect de Interes General
e-mail: philsonyoung@gmail.com                       Finanțat din Fonduri Nerambursabile
www.subzodiamariei.ro                                                      www.primariaconstanta.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii