Comunicat DGASPC - Luni, 24 Octombrie 2011
Comunicat DGASPC - Luni, 24 Octombrie 2011Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează în data de 25.10.2011, începând cu ora 12, la Pavilionul Expoziţional, o Conferinţă de presă prilejuită de vizita delegaţiei franceze în Constanţa.
Această vizită se desfăşoară în perioada 22 - 26 octombrie 2011, în spiritul unei vechi colaborari între Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, Asociatia de Prietenie Brest Constanta şi Institutul de Stiinte educative si sociale (ITES) şi, totodata, în scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul formării şi schimbului de experienţă în sfera asistenţei sociale şi protecţiei copilului.
Bazele acestei colaborări între Institutul de Stiinţe Educative şi Sociale (ITES) Brest, Franţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi Universitatea "Ovidius" Constanţa, Facultatea de Psihologie s-au cristalizat încă din anul 2005.
Această vizită marchează momentul reînnoirii şi lărgirii cadrului acestei convenţii de parteneriat. Astfel, Asociaţia de Prietenie Brest - Constanţa îşi va reitera rolul de partener activ şi important al acţiunilor sociale la nivelul judeţului Constanţa.
Delegaţia este formată din viceprimarul oraşului Brest, domnul Reza Salami, reprezentanţi ai Institutului de Stiinţe educative şi sociale (ITES) Brest, Franţa şi ai Asociaţiei de Prietenie Brest-Constanţa.
La acest eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale .
Ofiţer de presă,
Roxana Onea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp