Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alocuţiunea domnului judecător Marius Tudose, membru CSM ales de magistraţii de la Judecătorii cu prilejul repartizării judecătorilor ce au absolvit examenul de capacitate finalizat în luna decembrie 2010

ro

10 Jan, 2011 23:29 1388 Marime text
Stimaţi colegi,

Vă felicit pentru rezultatele obţinute în urma examenului de capacitate.

Ştiu foarte bine ce eforturi aţi depus pentru a ajunge aici şi sper că împreună cu ceilalţi membrii CSM să rezolvăm, într-un termen rezonabil, problemele cu care vă veţi confrunta în instanţele unde urmează să activaţi. Mă refer aici la condiţiile precare de lucru, la numărul mare de dosare ce urmează să le soluţionaţi, la îndeplinirea unor atribuţii nejurisdicţionale, la insuficienţa personalului auxiliar de specialitate.

Nu trebuie să vă mai amintesc că purtaţi pe umerii dumneavoastră o mare responsabilitate. Astăzi sistemul din care facem parte suferă în privinţa credibilităţii sale, iar într-o perioadă scurtă de timp trebuie îndeplinite condiţionalităţile impuse de Mecanismul de Cooperare şi Verificare impus de Comisia Europeană ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

Prin efortul depus de fiecare dintre noi şi eficienţa activităţilor noastre contribuim atât la recredibilizarea sistemului judiciar cât şi la ridicarea Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Aşa că vă urez mult succes în cariera dumneavoastră profesională şi vă asigur de tot sprijinul nostru în depăşirea problemelor cu care urmează să vă confruntaţi.

10 ian. 2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii