Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:36 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Judecatoreasca face apel la respectarea valorilor democratiei

ro

10 Jun, 2010 21:52 1261 Marime text

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de reprezentat al autorităţii judecătoreşti, exprimând şi voinţa magistraţilor manifestată în mod democratic în cadrul Adunărilor Generale, adresează un

APEL FERM LA RESPECAREA LEGII

de către toate autorităţile statului cu privire la adoptarea şi implementarea măsurilor vizând înlăturarea efectelor crizei economico financiare.

Toate autorităţile statului sunt datoare să respecte reglementările internaţionale, Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale atunci când adoptă şi aplică măsuri prin care intenţionează să contracareze efectele crizei economico-financiare.

Măsurile propuse de către autorităţi nu trebuie să pună în pericol existenţa statului de drept, inclusiv prin afectarea independenţei justiţiei - condiţie intrinsecă a echilibrului puterilor în stat, democraţia constituţională, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Soluţiile propuse pentru înlăturarea efectelor crizei economico-financiare trebuie să fie temeinic fundamentate şi să corespundă măsurilor adoptate de celelalte state ale Uniunii Europene, care parcurg aceleaşi dificultăţi.

Statul, prin instituţiile sale, trebuie să propună soluţii exclusiv temporare, cu precizarea explicită a perioadei de timp în care acestea se aplică.

Aceste măsuri trebuie să aibă caracter excepţional - restrângerea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale fiind prevăzută de Constituţia României ca excepţie, fiind aplicată doar atunci când nu există alte soluţii pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol.

Prin acte normative cu caracter temporar adoptate în asemenea circumstanţe excepţionale nu pot fi luate măsuri cu caracter definitiv, astfel cum se propune în acest moment ( exemplu: eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor şi eliminarea posibilităţii pensionării anticipate ).

Măsurile sociale şi economice preconizate trebuie să fie precedate de un proces larg de consultare a persoanelor cărora acestora li se aplică iar pentru cele care afectează activitatea autorităţii judecătoreşti trebuie solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, conform dispoziţiilor legale.

Autorităţile statului trebuie, ca prin măsurile propuse într-o asemenea situaţie, să evalueze consecinţele pe care astfel de măsuri le pot avea asupra potenţialităţii creşterii numărului de procese în faţa instanţelor judecătoreşti în circumstanţele în care, în acest moment, sistemul judiciar se confruntă cu un grav deficit de magistraţi, existând o disproporţie vădită între volumul de muncă al acestora şi numărul personalului.

Statul trebuie să-şi protejeze cetăţenii şi să le ofere măsuri economice şi sociale adecvate, care să nu tulbure buna funcţionare a instituţiilor şi autorităţilor publice.

Consiliul Superior al Magistraturii a adresat Parlamentului României materiale prin care semnalează, în mod explicit şi ferm, deficienţele măsurilor propuse în vederea surmontării crizei economico-financiare, din perspectiva legislaţiei internaţionale şi interne, obligatorii de respectat într-un stat de drept.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii