Comunicat-CSM preocupat de consolidarea eficientei Inspectiei judiciare - 15.02.2010

15 Feb, 2010 20:28
ZIUA de Constanta
1716
Marime text
Azi, la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, s-a desfăşurat
Conferinţa de deschidere a proiectului Consolidarea eficienţei
Inspecţiei Judiciare din România.
Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea administrării justiţiei şi accesul la justiţie, prin consolidarea capacităţii Inspecţiei judiciare.
Astfel cum arăta în cadrul conferinţei dna. judecător Florica Bejinaru, Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii: „Consiliul este instituţia responsabilă pentru toate aspectele care privesc cariera magistraţilor, începând cu recrutarea, promovarea, răspunderea disciplinară sau excluderea din magistratură; îmi exprim încrederea că propunerile şi recomandările concrete care vor fi elaborate în cadrul acestui proiect vor crea premisele necesare pentru consolidarea capacităţii Inspecţiei Judiciare, a comisiilor de disciplină şi a secţiilor disciplinare ".
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania şi beneficiază de un buget 194.000 euro şi are o perioadă de implementare de 5 luni.
Proiectul se va desfăşura pe două componente principale, respectiv:
Componenta 1 - Analiza aprofundată a cadrului legal şi procedural care guvernează în prezent organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare din România
Experţii vor evalua dispoziţiile legale şi aspectele procedurale care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare. Experţii vor elabora un document de sinteză care va conţine propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi procedurilor în domeniul Inspecţiei Judiciare.
Componenta 2 - Organizarea unei conferinţe internaţionale de două zile pe tema deontologiei profesionale a magistraţilor.
Inspecţia judiciară reprezintă una dintre priorităţile consiliului. România trebuie să implementeze în prezent un set complex de măsuri de reformă pentru consolidarea independenţei, profesionalismului, administrării şi managementului sistemului judiciar şi a instituţiilor relevante care funcţionează în cadrul acestuia, printre care şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Echipa de experţi este condusă de doamna Sonia Chirinos Rivera, care are peste 20 de ani vechime în profesia de judecător, calitate în care a lucrat atât pentru Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania, cât şi pentru Ministerul Justiţiei din această ţară. În cadrul Consiliului a desfăşurat activitate în calitate de inspector judiciar (prima femeie care a deţinut o astfel de poziţie). De asemenea, doamna Chirinos Rivera a avut calitatea de Director general al Regiunii Autonome Valencia (cea
mai înaltă poziţie administrativă în sistemul ierarhic judiciar din această regiune), sprijinind procesul de descentralizare şi transfer al sarcinilor în cadrul domeniului judiciar în Valencia.
În prezent este consilier al Secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, având ca principale atribuţii aspecte referitoare la reforma justiţiei, relaţia cu instituţiile din sistemul judiciar, legiferare şi armonizare legislativă, cooperare internaţională în materie judiciară.
Echipa este compusă şi dintr-un grup de experţi pe termen scurt, selectaţi dintre experţii Consiliului General al Puterii Judiciare, cu experienţă pe probleme de cooperare judiciară şi inspecţie:
- domnul Francisco Bosch Barber are peste 20 ani vechime ca judecător, a avut calitatea de inspector în cadrul Consiliului General al Puterii Judiciare şi a participat la un proiect internaţional finanţat de Uniunea Europeană. În prezent deţine funcţia de Inspector şef al Inspecţiei Consiliului Judiciar din Spania;
- domnul Joaquin Moreno Grau are peste 18 ani vechime ca judecător şi a fost implicat în derularea a numeroase proiecte de cooperare internaţională şi programe finanţate de Uniunea Europeană;
- domnul Ignacio Ubaldo Gonzalez Vega are peste 20 de ani vechime ca judecător, a deţinut funcţia de Şef al departamentului de formare profesională continuă din cadrul Şcolii de Magistratură din Spania, este membru al Reţelei Spaniole de Cooperare Judiciară Internaţională şi a participat în numeroase proiecte finanţate de Uniunea Europeană, în calitate de lider de proiect şi expert pe termen scurt. În prezent este Şeful Serviciului de relaţii internaţionale al Consiliului General al Puterii Judiciare.
BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii