Comunicat cu privire la deschiderea seminarului cu tema „Pregătirea implementării noilor coduri - instituţii noi procesual penale"
Comunicat cu privire la deschiderea seminarului cu tema „Pregătirea implementării noilor coduri - instituţiiMinisterul Justiţiei, în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, a organizat seminarul cu tema „Pregătirea implementării noilor coduri - instituţii noi procesual penale".
La această manifestare menită să faciliteze dialogul între factorii de decizie din sistemul judiciar, magistraţi şi teoreticieni ai dreptului, referitor la problematica privind principalele consecinţe ce decurg din procesul de implementare a noilor coduri - penal, civil, procesual penal şi procesual civil -, au participat domnul judecător Horaţius Dumbravă, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul Cătălin Predoiu, Ministrul Justiţiei, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, Vicepreşedintele ÎCCJ, doamna procuror Gabriela Scutea, adjunct al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, domnul prof. univ. dr. Niculae Volonciu, de la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, precum şi judecători, magistraţi asistenţi şi procurori.
În alocuţiunea rostită în deschiderea seminarului, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Horaţius Dumbravă, a evocat însemnătatea deosebită a noilor coduri pentru sistemul judiciar românesc şi, în general, pentru întreaga societate. Un factor hotărâtor în facilitarea pregătirii magistraţilor, a tuturor celor angrenaţi în sistemul judiciar în vederea aplicării elementelor de noutate cuprinse în noile coduri îl reprezintă mesajul unitar al tuturor factorilor de decizie din sistemul judiciar, mesaj care face dovada hotărârii comune de a acţiona concertat în problemele de esenţă care au în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor care se impun în procesul de asimilare a noilor prevederi.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat necesitatea ca intrarea în vigoare a noilor coduri să se realizeze doar în momentul în care întregul sistem judiciar va fi pregătit, cel mai devreme după zece luni de la finalizarea studiilor de impact, aflate în prezent în desfăşurare. Rezultatele acestor studii de impact - la realizarea cărora magistraţii de la toate instanţele şi unităţile de parchet, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, specialiştii din toate profesiile specifice ştiinţei dreptului, sunt chemaţi să ofere datele necesare - vor avea în rol decisiv pentru conturarea realităţilor obiective ale sistemului judiciar. Vor fi, astfel, punctate aspectele asupra cărora va trebui să se concentreze eforturile tuturor, îndeosebi în domeniul resurselor umane şi materiale pe care le va presupune această amplă acţiune de pregătire a sistemului judiciar în vederea aplicării noilor coduri.
În acest context, domnul judecător Horaţius Dumbravă a reiterat preocuparea constantă a Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul formării continue a magistraţilor, fapt demonstrat şi de Hotărârea Plenului CSM nr. 93 din data de 3 martie 2011, prin care au fost aprobate Programul de formare continuă al Institutului Naţional al Magistraturii pentru anul 2011 şi Programul de formare continuă descentralizată a judecătorilor şi procurorilor pentru anul 2011. Obiectivul principal al Programului de formare continuă pentru anul 2011 constă în pregătirea magistraţilor în privinţa modificărilor legislative majore din sistemul legal românesc aduse de intrarea în vigoare a noilor coduri.
BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp