Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:31 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat referitor la încheierea Protocolului privind colaborarea între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Afacerilor Externe, în vederea promovării jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

ro

27 Mar, 2014 18:09 1203 Marime text
Astăzi, 27 martie 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, a avut loc ceremonia de semnare a Protocolului privind colaborarea între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Afacerilor Externe, în vederea promovării jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Din partea CSM, documentul a fost semnat de domnul judecător dr. Adrian BORDEA, preşedinte, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat de domnul subsecretar de stat Răzvan Horaţiu RADU, Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Prin încheierea Protocolului se urmăreşte acordarea unui sprijin reciproc între cele două instituţii, în vederea promovării jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Având în vedere competenţele legale ale fiecăreia dintre Părţi şi preocuparea pentru a asigura, atât utilizarea instrumentelor legale europene în materia interpretării şi aplicării dreptului UE, cât şi respectarea jurisprudenţei CJUE, cele două instituţii vor depune diligenţele necesare pentru a transmite, pe de o parte hotărârile preliminare pronunţate de Curte în cauze care au ca obiect cereri transmise de instanţe române, respectiv o sinteză a jurisprudenţei CJUE, precum şi alte informaţii privind stadiul şi obiectul acțiunilor în constatare şi al cererilor preliminare, iar pe de altă parte, hotărârile instanțelor naţionale în litigiile în care asemenea cereri au fost formulate sau situaţia retragerii unor astfel de cereri preliminare.
 
BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA
 
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii