Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs de admitere la Institutul National al Magistraturii

ro

11 Nov, 2010 22:53 1387 Marime text
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul legii pentru instituirea unei măsuri referitoare la admiterea în magistratură pentru perioada 2010-2011, cu observaţiile Comisiei juridice.

Acest proiect de act normativ prevede în articolul său unic că în perioada 2010-2011, concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii se organizează ori de câte ori este necesar, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În prezent dispoziţiile articolului 15 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare au următorul cuprins: „Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs."

Deoarece sistemul judiciar se confruntă cu o acută lipsă de resurse umane, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis la data de 09 septembrie 2010, să organizeze un nou concurs de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii în luna ianuarie 2011, pentru ocuparea a 100 de locuri de auditori de justiţie iar astăzi s-a hotărât declanşarea procedurii.

Soluţia a fost adoptată după analiza raportului întocmit de către Institutul Naţional al Magistraturii în legătură cu cauzele care au dus la admiterea a doar 68 de auditori de justiţie pentru cele 200 locuri scoase la concurs, pentru care s-au prezentat 3119 candidaţi.

Intrarea în magistratură se realizează, în principal, prin numirea ca judecători sau procurori a auditorilor de justiţie, absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii va publica în termenul prevăzut de lege anunţul referitor la declanşarea procedurii de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Potrivit art. 14 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şu completările ulterioare, admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe bază de concurs.

La concurs se poate înscrie persoana care îndeplineşte următoarele condiţii, :

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) este licenţiată în drept;

c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal;

d) cunoaşte limba română;

e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii