Rezultatul verificarilor efectuate de inspectia judiciara

Rezultatul verificărilor efectuate de inspecţia judiciară cu privire la modul de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite pentru titlurile prin care au fost stabilite drepturi salariale ale personalul bugetar

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit, în şedinţa din data de 10 iunie 2010, nota Inspecţiei Judiciare privind verificările efectuate în legătură cu modul de soluţionare de către instanţele de judecată a cererilor de încuviinţare a executării silite referitoare la creanţele ce vizează drepturi salariale ale personalului bugetar.

Verificările au vizat sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 24.03.2010 de către Curtea de Apel Timişoara prin care s-au semnalat nemulţumiri cu privire la modul de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulate în dosarul nr. 1252/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, apreciindu-se că cererea a fost încuviinţată  cu ignorarea/nesocotirea gravă a legii, respectiv a dispoziţiilor OUG nr. 71/2009.    

Ulterior, la data de 29.04.2010, a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii o nouă sesizare formulată de Ministerul Justiţiei, prin care se critică modul în care a fost pronunţată încheierea nr. 152/16.06.2009 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, în sensul că au fost nesocotite dispoziţiile legii speciale, respectiv ale O.U.G. nr. 71/2009.

De asemenea, Ministerul Justiţiei, în aceeaşi petiţie, a solicitat identificarea şi a altor cauze similare prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti prin care au fost stabilite obligaţii de plată a drepturilor salariale ale personalului bugetar, ce intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr.71/2009.

Referitor la  aspectele semnalate în sesizarea înaintată de Ministerul Justiţiei, s-au constatat următoarele: într-o proporţie covârşitoare instanţele de judecată încuviinţează executarea silită a titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. 71/2009. Soluţia adoptată de instanţe este justificată  prin aceea că procedura urmată este una necontencioasă. În cadrul ei se verifică doar îndeplinirea condiţiilor referitoare la  existenţa titlului şi caracterul executoriu al acestuia. Existenţa actului normativ care suspendă executarea nu are relevanţă în această fază a procesului civil deoarece procedura necontencioasă este incompatibilă cu examinarea condiţiilor referitoare la fondul dreptului, iar orice impedimente la executare pot fi examinate doar în cadrul unei proceduri contencioase, cum este contestaţia la executare promovată de persoana care se consideră vătămată prin executare. În acest sens, a fost invocată şi minuta întâlnirii Comisiei de unificare a practicii judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 10.03.2010, când s-a stabilit că judecătorul investit cu soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite nu poate examina prescripţia dreptului de a cerere executarea, aceasta fiind o împrejurare care este necesar a fi verificată într-o procedură contencioasă.

Admiterea cererii de încuviinţare a executării silite a fost motivată, într-o încheiere, şi prin aceea că  încheierea de încuviinţare a executării silite nu declanşează executarea silită, ci ea este declanşată doar prin somaţia prevăzută de dispoziţiile articolului 387 Cod de procedură civilă, iar potrivit practicii C.E.D.O. se stabileşte în această fază doar dacă creditorul are o creanţă suficient stabilită pentru a fi considerată exigibilă.

În ce priveşte sesizarea înaintată de Curtea de Apel Timişoara privind încuviinţarea executării silite prin încheierea civilă numărul 261/EX/21.01.2010 a Judecătoriei Timişoara, Inspecţia Judiciară a reţinut că aceasta se circumscrie opiniei majoritare a instanţelor judecătoreşti în legătură cu modul de soluţionare a acestor cereri, iar critica formulată are legătură cu modul în care a fost analizat fondului cauzei.

Referitor la criticile formulate în sesizarea Ministerului Justiţiei, în legătură cu  încheierea nr. 152/2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Inspecţia Judiciară a reţinut faptul că ea a fost pronunţată la data de 16 iunie 2009. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18 iunie 2009 şi a intrat în vigoare după data pronunţării acestei încheieri. Actul normativ menţionat nu este incident în cauză, şi, în consecinţă, nu există  obligaţia  judecătorului de a se raporta, cu prilejul soluţionării cauzei la prevederile sale. De altfel, la data de 14.05.2010 a fost înregistrată o precizare formulată de Ministerul Justiţiei, prin care a arătat că îşi retrage sesizarea formulată împotriva completului ce a pronunţat încheierea nr. 152/16.06.2009 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, având în vedere faptul că O.U.G. nr. 71/2009 a intrat în vigoare în data de 18.06.2009, ulterior pronunţării încheierii menţionate.

Cu privire la modul de soluţionare a contestaţiilor la executare întemeiate pe incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009 şi invocarea în cadrul procedurii contencioase a suspendării executării silite prin acest act normativ, verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au relevat că  în practica instanţelor s-au conturat două soluţii:

Cea dintâi opinie s-a conturat în sensul respingerii contestaţiilor la executare, argumentele expuse fiind, în esenţă, cele referitoare la aplicarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 Instanţele au reţinut că în condiţiile art. 20 din Constituţia României, prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Totodată, s-a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinându-se în acest sens cauza Şandor contra României şi cauza Burdov contra Rusiei. Instanţele de judecată au constat, aşadar, că între dispoziţiile articolului 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, drept care include şi dreptul de a dobândi executarea efectivă a dreptului stabilit pe cale judecătorească, şi dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 există neconcordanţe, ceea ce determină ca dispoziţiile dreptului internaţional să devină prioritare.

Verificările au relevat faptul că sentinţa civilă nr. 1926/19.03.2010 pronunţată de  Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, indicată în sesizarea Ministerului Justiţiei, se circumscrie opiniei conturate în practica judiciară arătată mai sus. Prin această hotărâre a fost  admisă  în parte cererea formulată de creditoare în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiţiei şi terţul poprit Ministerul Finanţelor Publice – Trezoreria Statului. S-a dispus validarea popririi înfiinţată în dosarul de executare asupra conturilor deţinute de debitor la terţul poprit, până la concurenţa sumei datorate. În considerentele acestei hotărâri se arată  că, în ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, se poate constata  existenţa unei neconcordanţe între legislaţia internă şi cea internaţională. S-au avut  în vedere, astfel, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/18.05.1994.

O a doua opinie conturată în practica instanţelor de judecată a fost aceea potrivit căreia, în temeiul prevederilor art. 1 alin 2 din O.U.G. 71/2009, executarea silită, pornită în baza titlurilor executorii prin care s-au stabilit şi acordat drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar, a fost suspendată. Au fost pronunţate hotărâri fie în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare şi constatarea suspendării de drept  a executării silite, fie soluţii de admitere a contestaţiei la executare şi anularea executării silite.

Inspecţia Judiciară a reţinut în raportul întocmit că  stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat într-o cauză aflată pe rolul instanţei,  interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, raţionamentul logico-juridic ce stă la baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti reprezintă elemente esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, acestea fiind supuse exclusiv controlului judiciar exercitat în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În acest sens au fost invocate prevederile art. 97 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, care statuează că, prin exercitarea dreptului de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, nu pot fi puse în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

Verificările ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiului independenţei judecătorilor consacrat de dispoziţiile art.124 alin.3 din Constituţia României, precum şi autoritatea de lucru judecat, neputând face obiectul  acestor verificări aspectele ce ţin de activitatea de judecată.

Verificările efectuate au reliefat faptul că instanţele de judecată nu au manifestat rea-credinţă sau gravă neglijenţă la momentul la care au soluţionat cauzele menţionate în sesizarea Ministerului Justiţiei, ci, dimpotrivă, şi-au îndeplinit obligaţiile legale reglementate de art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, conform cărora judecătorii si procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile si libertăţile persoanelor, precum si egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.

Judecătorii au obligaţia să facă aplicarea prevederilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în condiţiile art. 11 şi 20 din Constituţie şi art. 3 din Legea nr.30/1994 de ratificare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, conform căruia România recunoaşte dreptul la recursul individual şi jurisdicţia obligatorie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Inspecţia Judiciară a reţinut, de asemenea, că potrivit normelor fundamentale înscrise în art. 126 din Constituţia României competenţa exclusivă, în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceleaşi atribuţii exclusive fiind reglementate şi în cuprinsul art. 18 alin.2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin.1 Cod de procedură civilă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul să ceară instanţei supreme să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate în mod diferit de către instanţele judecătoreşti, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, prin recurs în interesul legii.

La propunerea Inspecţiei Judiciare, şi deoarece există elemente pentru a concluziona că instanţele de judecată au practică neunitară cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transmiterea raportului Comisiei pentru unificarea practicii, pentru a se aprecia asupra oportunităţii dezbaterii cu privire la problema de drept dezlegată neunitar de către instanţele judecătoreşti,  în cadrul întâlnirilor periodice organizate cu preşedinţii Curţilor de Apel.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA

Documentul a fost publicat pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, www.csm1909.ro, la rubrica „Inspectia judiciara – Noutati”.
------------------------------------------------------------
Biroul de Informare Publică si Relaţii cu Mass Media
Consiliul Superior al Magistraturii
Bucuresti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6