Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisa a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii

ro

11 May, 2010 14:45 1121 Marime text

Stimaţi colegi magistraţi,

Am ales această formă de comunicare cu dumneavoastră, judecători şi procurori, urmare solicitării care mi-a fost adresată de domnul judecător Nicolae-Horaţius Dumbravă, preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, care invocă, prin adresa nr. 1210/10 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, necesitatea convocarii „instanţelor judecătoreşti, prin preşedinţii, sau reprezentanţii acestora şi, în mod similar,a parchetelor, pentru data de 11.05.2010, în vederea exprimării unui punct de vedere unitar cu privire la măsurile anunţate de reducere a fondului de salarizare cu 25%, precum şi în vederea mandatării reprezentanţilor autorităţilor judecătoreşti la discuţiile cu puterea executivă în raport cu măsurile anunţate" (descarcă document).

Stimaţi colegi, vă reamintesc faptul că respectul pentru lege, pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia este baza activităţii noastre.

Consiliul Superior al Magistraturii a manifestat, de fiecare dată, în mod public, neechivoc, atitudini ferme şi solidare în clipele în care magistraţii au apărat justiţia, ca putere în stat, atunci când a trebuit să se demonstreze că în România există un corp al judecătorilor şi procurorilor de carieră care percep în sensul cel mai profund separaţia şi echilibrul în care puterile unui stat de drept trebuie să se situeze.

Totodată, în spiritul echilibrului pe care justiţia trebuie să-l confere societăţii democrate, Consiliul s-a exprimat şi manifestat concret pentru realizarea acelor măsuri care asigură puterii judecătoreşti rolul său de echilibru între celelalte puteri ale statului.

Vă precizez, că, până în acest moment, consiliul nu deţine vreo propunere de act normativ care să facă vorbire despre subiectul pentru care domnul judecător ne-a formulat cererea de convocare a conducătorilor de instanţe şi parchete, document care să constituie fundamentul legal al unor astfel de discuţii, care să aibă loc în 11.05.2010.

Documentul ce ne-a fost transmis va fi avut în vedere de îndată ce vom avea un proiect de act normativ care să materializeze, eventual, declaraţiile oficialilor români.

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, calitate în care va acţiona de fiecare dată atunci când există acţiuni concrete care tind spre ştirbirea acestui principiu constituţional.

Judecător Florica Bejinaru

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii