Monseniorul Vladimir Ghika, martir in Romania

Bucureşti, 4 martie 2010 - Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti împreună cu Academia Română, prin Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, au evocat, în cadrul unui simpozion, personalitatea Monseniorului Vladimir Ghika, martir în România.

Despre Monseniorul Vladimir Ghika, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, afirmă că acesta „se află în galeria personalităţilor care fac cinste poporului român şi Bisericii lui Cristos". „Dorim ca, aşa cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, amintirea martiriului său «să fie transmisă din generaţie în generaţie, astfel încât să devină o sămânţă rodnică pentru o profundă reînnoire creştină» (Ioan Paul al II-lea, Omilie, 7.05.2000)", a mai precizat ÎPS Ioan Robu.

Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul - Turcia), Monseniorul Vladimir Ghika a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore al V-lea Ghika Vodă (1849-1856), şi fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar al României în Turcia) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei).

A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă. În 1902 a avut loc trecerea sa la catolicism, iar în 1905 s-a licenţiat în filozofie scolastică, luându-şi doctoratul în teologie, la Roma. În 1923 a fost sfinţit preot, iar Papa Pius al XI-lea i-a acordat dreptul de a celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în ambele rituri - roman şi bizantin. La 13 mai 1931 a fost numit de Papa Protonotar apostolic şi i s-a conferit titlul de Monsenior.

„Devenind catolic, voi fi un mai bun ortodox", declara Monseniorul Vladimir Ghika.

A fost preot, confesor, director spiritual, conferenţiar, om de ştiinţă, diplomat, activitatea lui desfăşurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filozofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti, ocultişti, homosexuali şi prostituate.

În iarna anilor 1926-1927, la sfârşitul unei Sfinte Liturghii, Monseniorul Ghika îi mărturisea unei călugăriţe, Susanne Marie Durand, autoarea cărţii „Vladimir Ghika, Prinţ şi Păstor" (Casterman): „Mă stăpâneşte gândul şi dorinţa martiriului. Oare Domnul îmi va acorda, într-o zi, acest har pe care mă face să-l doresc?"

După o prodigioasă activitate pastorală şi caritativă, în ţară şi străinătate, la 18 noiembrie 1952 a fost arestat sub acuzaţia de „înaltă trădare" şi întemniţat la Jilava unde a fost ameninţat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu a avut loc procesul, urmat de condamnarea la trei ani de temniţă grea, iar în 16 mai 1954 a trecut la cele veşnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

În prezent, la Congregaţia pentru cauzele sfinţilor, de la Vatican, se desfăşoară procesul de canonizare a Monseniorului Vladimir Ghika, alături de un grup de cinci episcopi greco-catolici, morţi, la rândul lor, în închisorile comuniste.

Singurul român aflat în panteonul Bisericii Catolice este Ieremia Valahul, care a trăit în secolul al XIV-lea, care a fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 1983.

Biroul de presă

Pr. Ieronim Iacob, tel. 0733785554, email: prieronim@tiscali.it