Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa DIICOT - 19.08.2015

ro

19 Aug, 2015 13:35 1192 Marime text
    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Brașov, în perioada 30.07.2015 – 17.08.2015 au efectuat mai multe acţiuni operative, ce au condus la destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri în cauză fiind reţinuţi şi arestaţi preventiv de către Tribunalul Braşov un număr de 10 inculpaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, iar alţi doi inculpaţi sunt cercetaţi sub control judiciar pentru deţinere de droguri în vederea consumului propriu.

    Urmare a informaţiilor obţinute, s-a stabilit că inculpaţii Lupu Adrian (în vârstă de 31 de ani) şi Aionesei Silviu Alexandru (în vârstă de 26 de ani) au preocupări legate de distribuirea drogurilor de risc pe raza municipiului Braşov.

    Din cercetări a rezultat că cei doi se aprovizionau din municipiul Bucureşti cu cannabis şi rezină de cannabis de la inculpaţii Nicolau Ionuţ Mihai (în vârstă de 24 de ani), Ilie Ion Bogdan ( în vârstă de 27 de ani), Guşe Ionuţ-Eduard (în vârstă de 25 de ani) şi Damian Mihai-Alin-Ciprian (în vârstă de 26 de ani).

    În data de 30.07.2015, Lupu Adrian a fost prins în flagrant pe raza municipiului Bucureşti, după ce se aprovizionase cu cannabis de la Nicolau Ionuţ-Mihai şi Ilie Ion-Bogdan.

     În cursul aceleiaşi zile şi ultimii doi au fost prinşi în flagrant în timp ce pregăteau noi tranzacţii cu substanţe stupefiante.

     Au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare, fiind descoperite diverse cantităţi de cannabis, rezină de cannabis, cocaină şi pastile de ecstasy.

     Ulterior, în data de 04.08.2015, au fost efectuate două percheziţii domiciliare în municipiul Braşov la inculpaţii Sandu Răzvan (în vârstă de 25 de ani) şi Popescu Bogdan-Andrei (în vârstă de 23 de ani), ambii furnizori de pastile de ecstasy ai inculpatului Lupu Adrian.

    Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate pastile de ecstasy şi cannabis.


     Continuarea cercetărilor a permis identificarea furnizorului ultimilor doi inculpaţi în persoana lui Andronic Cornel (în vârstă de 28 de ani), stabilindu-se totodată că acesta se află la o pensiune în localitatea Costineşti, judeţul Constanţa şi distribuie droguri de risc în cluburi de pe litoral.

     În data de 13.08.2015 a fost efectuată o percheziţie la „Vila Carmen S” în spaţiul închiriat de Andronic Cornel, fiind identificate diverse cantităţi de pastile de ecstasy, cocaină, MDMA, amfetamină şi cannabis.

    Urmărindu-se stabilirea provenienţei tuturor substanţelor stupefiante s-a reuşit şi identificarea unui alt furnizor de cocaină în persoana inculpatului Burdun Alexandru-Silviu (în vârstă de 34 de ani). Acesta a fost depistat în flagrant pe raza municipiului Braşov în data de 14.08.2015, după ce distribuise cannabis către doi consumatori.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în două locaţii ale inculpatului au fost ridicate diverse cantităţi de cocaină, cannabis şi rezină de cannabis. De asemenea, au fost ridicate 21 de bancnote falsificate din cupiura de 50 lei.


    În cauză, acţiunile operative întreprinse au dus la un număr de 4 constatări de infracţiuni flagrante şi au fost efectuate 13 percheziţii domiciliare.

    Urmare a activităţilor desfăşurate au fost confiscate aproximativ 2 kilograme cannabis, 800 grame rezină de cannabis, 94 pastile ecstasy, 15 grame cocaină, 5 grame MDMA şi 3 grame amfetamină.

    În dosar au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra sumelor de 38.400 lei, 1.210 euro şi 120 lire sterline, fiind ridicate în vederea confiscării un autovehicul marca Audi A4 şi un autovehicul marca Mercedes C Klasse.

     Pentru desfăşurarea activităţilor în Bucureşti şi Costineşti au fost delegaţi lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi BCCO Constanţa.

     Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale Braşov, Bucureşti, Constanţa.

    La realizarea acţiunilor a fost acordat sprijin de către BSIJ Bucureşti şi SAS din cadrul IPJ Braşov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii