Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:36 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - DIICOT 2

ro

04 Feb, 2016 15:44 1610 Marime text
La data de 01.02.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor BEJUŞCĂ IOAN-GHEORGHE, SÎRBU CONSTANTIN-EDUARD, OJOG ALIN-DUMITRU, FOTĂ SEBASTIAN-EUGEN, BELEAN ADRIAN,  GABOR ANDREI, BRISC VIOREL-CIPRIAN, KOTELES ROBERT-JANOS, GAFENCU LUCIAN-CONSTANTIN, KOSORINSKY ROMAN, SASU SORIN, LASCA MIHAI-IOAN, LEHO VALENTIN-COSMIN şi  ZLIBUŢ GHEORGHE-COSMIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare.

     Prin actul de sesizare s-a reţinut că  începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional au desfăşurat atât în România cât şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming ( montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite  la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate) precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de card-uri contrafăcute. 

    În urma cercetărilor efectuate în cauză s-au stabilit trei paliere de organizare, respectiv:

    - primul palier a avut ca sarcină deţinerea şi montarea aparaturii de tip skimming pe ATM-uri  din străinătate în vederea capturării informaţiilor  de identificare a card-urilor aparţinând clienţilor care efectuează operaţiuni de retragere de numerar şi pe care le-au transmis, de regulă prin e-mail, altor persoane în vederea falsificării card-urilor;

    - al doilea palier a avut ca sarcină falsificarea card-urilor bancare în România şi transmiterea lor altor persoane pentru efectuarea de operaţiuni  bancare frauduloase;

    - al treilea palier a avut ca sarcină  efectuarea fie în mod nemijlocit, fie prin persoane interpuse - săgeţi, de operaţiuni ilicite de retrageri de numerar sau  achiziţionări de bunuri din străinătate cu card-uri falsificate.

    Activitatea infracţională s-a desfăşurat numai în scopuri oneroase, fie prin împărţirea sumelor retrase în mod fraudulos sau a bunurilor dobândite de la comercianţi, fie prin plata fiecărei activităţi infracţionale desfăşurate pe palierele amintite. 

    Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bihor.


    Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii