Comunicat de presa - DIICOT - 30.09.2014

30 Sep, 2014 10:18
ZIUA de Constanta
1147
Marime text
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu polițiști din cadrul BCCO Oradea, având suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au destructurat o grupare infracțională specializată în traficul de persoane și traficul de minori, prin exploatarea sexuală a victimelor.
Sub coordonarea procurorilor DIICOT sunt efectuate astăzi, 30 septembrie, 5 percheziții în locațiile în care victimele erau obligate să se prostitueze în folosul membrilor grupării. Procurorii vizează identificarea unor bunuri de care suspecţii s-au servit la săvârşirea infracţiunilor.
Din materialul probatoriu administrat, rezultă că, în anul 2012, trei suspecți au constituit grupul infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și trafic de minore, grupare la care au aderat și alte persoane. Grupul, format din peste 10 persoane, era organizat pe paliere, fiecare membru având un rol bine determinat.
Inițiatorii grupului au închiriat mai multe locații în municipiul Oradea unde au cazat victime majore și minore (trei în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani) cărora le-au înlesnit practicarea prostituţiei. Pentru racolarea clienților, tinerele au fost dotate cu telefoane mobile ale căror numere de apel au fost publicate în ziare locale, la rubrica Matrimoniale. Uneori, sub pază strictă, victimele erau duse în alte locații (hoteluri) pentru a se prostitua.
Pentru cazurile în care clienții deveneau violenți sau refuzau să plătească tariful pentru serviciile sexuale prestate, alți membri ai grupării interveneau pentru asigurarea protecției tinerelor sau pentru a-i determina pe clienți să plătească.
Membrii grupului infracțional organizat și-au însușit sumele de bani câștigate prin exploatarea sexuală a victimelor traficate, pentru un raport sexual prețul variind între 50 și 150 de lei.
12 persoane urmează să fie conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii