Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT

ro

07 Nov, 2013 14:38 811 Marime text
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat la data de  05.11.2013  un număr de 3 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

         În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii C.G, P.R.C şi G.M.C în perioada 2011 – 2013 au recrutat prin înşelăciune, transportat, cazat şi exploatat sexual pe raza municipiului Iaşi mai multe tinere minore şi majore. Aceștia postau anunțuri pe site-uri de internet pentru adulți, racolând astfel clienți pentru victimele exploatate, obținând importante beneficii materiale pentru sine.

          Unul dintre cei trei inculpaţii care a participat în mod nemijlocit la săvârșirea faptelor are calitatea de funcționar public cu statut special și deși cunoștea faptul că persoanele exploatate de ceilalți doi inculpați sunt victime ale abuzului fizic și sexual, nu a acţionat conform legii deși avea obligația de a o face.

         Prin Ordonanţele din data de 05 respectiv 06 noiembrie 2013 procurorii D.I.I.C.O.T -  Serviciul Teritorial Iaşi au luat măsura preventivă a reţinerii cu privire la cei trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 al. 1 şi  2 litera 1 din Legea 678/ 2001, art. 13 al. 1, 2 3, teza II raportat la art. 12 al. 1 şi 2 litera a  din Legea 678/ 2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.P.

          Cu privire la unul dintre inculpaţi a fost reţinută şi infracţiunea prevăzută de  art. 263 C.P.

          La data de 06 noiembrie 2013 Curtea de Apel  Iaşi a admis cererea formulată de procurorii D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Iaşi şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 29 zile.

          Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

          Menţionăm că inculpaţii din prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii