Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT

ro

03 Jul, 2014 15:52 1070 Marime text
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, cu sprijinul lucrătorilor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa – S.I.A.S., Brigada Mobilă de Jandarmi TOMIS Constanţa, au desfăşurat miercuri, 02 iulie, o acţiune având ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.        Față de membrii grupului infracţional există suspiciunea rezonabilă că au acţionat începând cu luna ianuarie 2014, în vederea recrutării, transportării şi primirii mai multor minore în scopul exploatării sexuale a acestora. Totodată membrii grupului infracțional au  înlesnit practicarea prostituţiei, asigurându-le  “protecţie” tinerelor şi minorelor exploatate, găsindu-le clienţi şi transportându-le către anumite locații în vederea întreţinerii actelor sexuale contra cost.
        Recrutarea bărbaţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale se efectua prin intermediul mai multor taximetrişti, clienţii provenind în special din rândul marinarilor străini de pe nave ancorate în Portul Constanţa, dar şi prin anunţuri cu oferte de servicii sexual  - însoţite de datele de contact -, publicate în cotidiane locale, atât în ediții print, cât şi on-line.
        În baza materialului probatoriu administrat în cauză, procurorii DIICOT – ST Constanța au luat măsura  reținerii pentru 24 de ore a șase inculpați, față de care există suspiciunea rezonabilă că au comis infracțiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism, fapte prev. şi ped. de art. 367, 211 şi 213  din Codul Penal.
        În data de 03 iulie a.c., procurorii DIICOT- ST Constanța au solicitat  Tribunalului Constanța arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaților: Stuparu Mariana, în vârstă de 38 de ani, Rădulescu Iulia, 55 de ani,  Vasile Puiu, 60 de ani, Candit Cristian-Valentin, 39 de ani, Ţigaret Ciprian, 25 de ani şi Ciortan Sorin-Candid, 49 de ani.
        Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
        Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii