Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT II

ro

01 Nov, 2013 19:24 825 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul  Teritorial Oradea au dispus  trimiterea în judecată a unui număr de 16 inculpaţi,  dintre care 5 în stare de arest preventiv,  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor  de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind de peste  5 milioane euro.         Din probele administrate în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada  iunie 2010 - mai 2011, inculpaţii Z.A., Z.L.M. şi H.M. au iniţiat  pe seama SC A.G SRL,  o  procedură  pentru achiziţionarea de fructe  în valoare de  peste 1 milion de euro de la firme din Ungaria şi Italia, prin interpunerea unor societăţi comerciale pe care le-au înfiinţat şi controlat, în scopul deducerii cheltuielilor de TVA şi a celor legate de descărcarea de gestiune, fără drept, precum şi  pentru obţinerea de foloase băneşti necuvenite.
          Liderii grupului infracţional organizat au înfiinţat un număr de patru societăţi comerciale interpuse „ tip fantomă”  prin intermediul cărora au realizat un circuit de documente financiar-contabile tip „suveică” pe o perioadă de circa 2 luni de zile pentru fiecare, acestea fiind  intermediare în raporturile comerciale intracomunitare cu fructe dintre SC A.G SRL şi alte societăţi comerciale din Ungaria şi Italia.
          În cele patru societăţi comerciale interpuse, au fost numiţi în calitate de administratori şi asociaţi,  inculpaţii M.Z., V.N., P.O.L., A.O.R., K.I.E.,  persoane cu o situaţie materială precară, uşor de manipulat.
          Grupul infracţional organizat a fost sprijinit de inculpaţii M.E.R., F.S.E şi L.J.R, persoane cu antecedente penale şi colegi de penitenciar cu inc. H.M., unul dintre liderii grupului infracţional organizat.
        Achiziţiile intracomunitare de fructe efectuate de societăţile comerciale interpuse au fost finanţate de SC A.G SRL prin spălarea banilor dobândiţi din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
         Inculpaţii au dobândit foloase necuvenite în valoare de peste 1 milion de euro.
         Dosarul a fost înaintat  spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.
         Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, terminarea urmăririi penale şi sesizarea instanţei, fiind respectate atât garanţia constituţională a prezumţiei de nevinovăţie cât şi prevederile art. 6 pct.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii