Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DIICOT - Vineri, 15 Iunie 2012

ro

15 Jun, 2012 17:01 1120 Marime text

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au destructurat un grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din 20 de persoane, cetăţeni români şi moldoveni, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

În fapt, se reţine că, sub coordonarea învinuiţilor Ionescu Iorgu, zis „TALANU", 47 de ani, lider al lumii interlope din Brăila, Arabadzhy Stepan zis „Stiopa" - cu dublă cetăţenie moldovenească si ucraineană, membrii grupului infracţional organizat au introdus şi comercializat în mod ilegal pe teritoriul României, însemnate cantităţi de ţigări, provenind din Republica Moldova şi Ucraina.

Ţigările erau introduse in tara pe cale navala, pe fluviul Dunărea, fiind disimulate in barje de transport materii prime industriale care tranzitau judeţele Tulcea şi Galaţi, iar la limita dintre judeţul Brăila şi Ialomiţa erau descărcate în bărci de mare viteză cu ajutorul cărora erau transportate la mal.

Ţigările erau ulterior depozitate în imobile aparţinând învinuiţilor, situate pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Ialomiţa de unde erau preluate şi distribuite pe teritoriul României de către alţi membri ai grupării si valorificate.

În perioada iunie 2011-iunie 2012, învinuiţii au realizat 9 astfel de transporturi.

Cu titlu de exemplu, la un singur astfel de transport, prin ascunderea într-un locaş special dintr-o navă, a fost introdusa pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 170.000 pachete de ţigări mărcile „M.T", „Plugarul", „Doina" şi „Temp", având aplicate timbre de accizare ale Republicii Moldova.

De asemenea, in data de 13.06.2012, învinuiţii au introdus in tara o alta cantitate de aproximativ 200.000 pachete de tigari, diferite mărci.

Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale, este evaluat la aproximativ 10.000.000 lei.

Procurorii DIICOT au efectuat 18 percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, precum si in judeţul Ialomiţa, la imobile si la doua ferme aparţinând membrilor gruparii.

La sediul D.I.I.C.O.T. au fost conduse 25 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor, fata de acestea sa fie dispuse masurile legale.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul IJPF Galaţi, BCCO Galaţi, IPJ Galaţi, IPJ Brăila precum şi a lucrătorilor din cadrul IJJ Galaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii