DGFP Constanţa - Vineri, 05 August 2011
DGFP Constanţa - Vineri, 05 August 2011Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa prin Compartimentul de Presă vă comunică:
„Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor interesaţi că O.M.F.P. nr. 2239 privind aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 522 din 25 iulie 2011.
Potrivit actului normativ menţionat persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin prezentul ordin.
Pentru încadrarea în criteriile prevăzute se au în vedere indicatorii determinaţi din situaţiile financiare anuale, respectiv balanţa de verificare, încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii aceluiaşi exerciţiu financiar.
În cazul persoanelor nou-înfiinţate, acestea pot opta în primul exerciţiu financiar fie pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, fie pentru aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă în al doilea exerciţiu financiar de raportare aceste persoane încetează să îndeplinească criteriile prevăzute, ele sunt obligate să aplice Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Nu pot opta pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate:
- persoanele juridice ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
- persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare a unei societăţi-mamă cu sediul în România, care are obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate, conform prevederilor legale în vigoare;
- societăţile/companiile naţionale, societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste;
- persoanele juridice a căror activitate este reglementată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum şi cele a căror activitate este reglementată de Banca Naţională a României;
- subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin persoanelor juridice cu sediul în străinătate, precum şi subunităţile din străinătate ale persoanelor juridice din România a căror activitate este reglementată şi supravegheată de instituţiile prevăzute la lit. d).
Persoanele care îndeplinesc cele două criterii, dar nu optează pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, aplică Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările si completările ulterioare.
Atenţie!
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2011."
Cu deosebită consideraţie,
Bogdan Huţucă
Director executiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp