Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

București, Constanța și Timiș înregistrează cele mai mari grade de cuprindere în asigurare a locuințelor

ro

05 Aug, 2011 20:19 2306 Marime text

La data de 30.06.2011, 64% din locuințele din Municipiul București erau asigurate, fie prin asigurări facultative, fie prin polițe obligatorii de asigurare emise în temeiul Legii nr.260/2008.

Pe următoarele două locuri se situează județul Constanța, cu 53,1% dintre locuințe asigurate, și județul Timiș, cu un grad de cuprindere în asigurare de 51,4%.

Cele mai scăzute grade de cuprindere în asigurare a locuințelor se înregistrează în județele Vaslui (21%), Gorj și Maramureș (fiecare cu 29,3%), precum și Botoșani (29,5%).

La nivel național, numărul locuințelor asigurate era de 3.377.026, din care 2.793.628 prin asigurări facultative și 583.398 prin asigurări obligatorii, ceea ce înseamnă un grad total de cuprindere în asigurare a fondului locativ al României de 40,3%.

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, a declarat: „În luna iulie, vânzările de polițe obligatorii emise de PAID au continuat să crească, și chiar într-un ritm considerabil. Cel mai probabil același lucru s-a întâmplat și cu asigurările facultative, drept pentru care estimez că, în prezent, avem un grad total de cuprindere în asigurare în jur de 45%. Procentul este dublu față de cel înregistrat înainte de implementarea Legii nr.260/2008, a cărei necesitate am susținut-o întotdeauna, astfel că este evident faptul că introducerea obligativității asigurării a impulsionat și asigurările facultative. Am convingerea că trendul de creștere va continua, astfel încât tot mai mulți oameni să fie protejați prin asigurare".

Se remarcă faptul că circa trei sferturi (73,7%) din asigurările facultative valabile la data de 30.06.2011 au fost încheiate pe parcursul primelor 6 luni ale anului curent, restul fiind contracte încheiate/reînnoite în anul anterior.

Primele brute subscrise în semestrul I al anului curent, aferente asigurărilor facultative încheiate pentru locuințe, au fost de 315,39 milioane lei, ceea ce înseamnă o primă medie pe contract de 153 lei (circa 36 euro).

***

Despre CSA

CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudenţială și control a activității de asigurare în România, precum și cu atribuții de emitere a normelor de aplicare a legii.

Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA - Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC - Comitetul European pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale și IAIS - Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii