Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul Radu Eugen Alexandru, reţinut de procurorii anticorupţie

ro

09 Mar, 2012 16:23 1864 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul RADU EUGEN ALEXANDRU, avocat în cadrul Baroului Bucureşti,  în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – martie 2012, inculpatul Radu Eugen Alexandru, avocat în Baroul Bucureşti, susţinând că are influenţă pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, a pretins de la un denunţător suma de 100.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii respectivi şi pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să reducă pedeapsa denunţătorului de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri.

La data de 8 martie 2012, inculpatul Radu Eugen Alexandru a primit de la denunţător, prin intermediar, suma de 70.000 de euro, ca primă tranşă din banii pretinşi. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

  Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 9 martie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii