Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat DNA

ro

15 Apr, 2015 17:36 1825 Marime text
În continuarea comunicatului cu nr. 656/VIII/3 din 02 aprilie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2015, a inculpatei CALANGIU CRISTINA MARIANA, viceprimar al municipiului Craiova, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (9 acte materiale).
    
În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcţiile de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr.1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), printr-un intermediar, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei şi 8.000 euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali, respectiv infirmieri, la unităţi spitaliceşti de pe raza municipiului Craiova.
 
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii și din partea Direcției Generale Anticorupție.
     
Inculpatei Calangiu Cristina Mariana i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca la data de 15 aprilie 2015 să fie prezentată Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii