1 tonă de motorină, reţinută de inspectorii vamali constănţeni
1 tonă de motorină, reţinută de inspectorii vamali constănţeni
În data de 12 martie 2012, inspectorii vamali din cadrul echipelor
mobile din Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale
Constanţa, au descoperit şi
reţinut 1 tonă de motorină, pentru care
nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Societatea comercială a
fost amendată cu suma de 60 000 lei.
În seara zilei de 12.03.2012,
inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi
Operaţiuni Vamale Constanţa, au efectuat un control la sediul unei
societăţi comerciale aflate pe raza localităţii Rasova, judeţul
Constanţa. Ca urmare a acestui control au fost descoperiţi 1 000 litri
motorină, depozitaţi în butoaie de metal, în valoare totală aproximativă
de 5 800 lei.
Deoarece pentru aceasta marfă, societatea nu a putut prezenta documentele de provenienţă, fiind încălcate prevederile art. 206 şi în conformitate cu prevederile art. 221 alin. 2 şi 3 din Codul fiscal al României, inspectorii vamali au procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de motorină, iar societăţii în cauză i-a fost aplicată amendă în sumă de 60 000 lei.
COMPARTIMENTUL INFORMARE PUBLICĂ DIN CADRUL D.R.A.O.V. CONSTANŢA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp